20Nov2017




Untitled

Despre bârfă, defăimare și condamnarea  vecinului

 

Cine are răbdare să citească până la capăt acest articol? Mare păcat că adevărurile acestea sunt strigate în van, ca într-o peșteră fără ecou.

Textul este îmbâcsit de arhaisme. Cine  mai citește azi o frază cu topică de secol XVIII, ca la cronicari?

Am să încerc o „traducere” pe genunchi, în limbaj contemporan, a câtorva paragrafe:

 

Nu urăşte Dumnezeu altceva mai mult şi nici nu este alt păcat mai rău decât osândirea, întru care răutate nu cade cineva decât numai din nebăgarea de seamă a celor mici. Că, obişnuindu-te a primi cea mai mică meteahnă asupra vecinului şi a zice: ce este de voi auzi ce grăieşte acest frate? Sau ce este de voi zice şi eu un cuvânt? Și ce este de voi iscodi ce merge să facă acest frate sau acel străin? începe mintea să-şi lase păcatele sale şi cercetează pe ale altora.

 

Traducere:

 

Cel mai mult urăște Dumnezeu la oameni „judecarea”, care este o răutate pe care o săvârșesc unii față de cei pe care îi disprețuiesc. Deoarece, obișnuindu-se să le  observe altora toate defectele, devin foarte curioși  să-i  observe și mai departe cum greșesc, și mintea lor nu  se va mai preocupa de propriile lor păcate.

 

Din aceasta se naşte clevetirea, osânda, defăimarea şi apoi, din părăsirea lui Dumnezeu, însuţi cazi în cele ce ai osândit pe altul. Iar necercetând cineva răutăţile sale, nici plângându-şi mortul său, (precum au zis părinţii), nici odinioară nu se va putea îndrepta pe sine întru ceva, fiindcă îşi pierde vremea iscodind lucrurile vecinului său. Şi alt nimic nu aţâţă atâta mânia lui Dumnezeu şi nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca să cază în părăsire decât grăirea şi osândirea aproapelui.

 

Traducere:

 

De aici pornesc bârfirea, condamnarea, defăimarea și apoi apostazia, și în cele din urmă chiar tu însuți vei săvârși faptele pe care le-ai condamnat la altul. Cel care nu se preocupă de propriile lui defecte niciodată nu și le va putea îndrepta, deoarece își pierde timpul judecându-le pe ale altora. Asta este ceea ce pe Dumnezeu Îl supără cel mai tare: bârfirea, judecarea și condamnarea celorlalți de lângă noi.

 

Să ştiţi şi aceasta că: alta este a cleveti, alta a osândi şi alta a defăima. A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă. Iar a osândi este când cineva zice că cutare este mincinos sau beţiv sau curvar. Unul ca acesta a osândit toată starea sufletului aceluia şi a hotărât pentru toată viaţa lui că într-acest chip este, încredinţat că este aşa. Şi greu lucru este! Că alta este a zice că s-a mâniat şi alta că este mânios şi a hotărî, precum am zis, asupra întregii lui vieţi. Iar osânda este cu atât mai grea decât tot păcatul, cu cât însuşi Hristos zice: Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci să cauţi să scoţi şi gunoiul din ochiul fratelui tău.

 

Traducere:

 

Să știți că bârfa, judecarea și condamnarea sunt lucruri diferite. A bârfi este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau a fost violent sau s-a dus la femei. Asta este vorbirea de rău împotriva cuiva, adică i-a făcut public păcatul aceluia (faptele).

A judeca este când  spui despre altul că este mincinos, sau violent, sau curvar. Acest om l-a judecat pe celălalt în toată personalitatea lui și l-a etichetat. Aceasta (judecarea) este mai gravă decât bârfa, pentru că una e să spui că respectivul a greșit o dată, alta e să spui că asta face tot timpul.

 

Iar condamnarea este cea mai rea dintre toate, pentru că Însuși Hristos zice: Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci să cauţi să scoţi şi gunoiul din ochiul fratelui tău.

Și așa mai departe.

 

http://www.ganduridinierusalim.com/mare-pacat-este-osandirea-aproapelui/







Parohia Petresti

".$row[data]." ".$row[nume].": ".$row[comentariu]."
"; } ?>

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul: