Blogul lui Florin Giurcă


18May2012




Untitled

A 7-a

 

A 7-a de Beethoven are in partea a doua  a sa o miscare în același timp gravă, serioasă, dar și elegantă  și impunătoare, ca mersul unei planete pe cer urmată de cortegiul sateliților săi.   Se aseamănă la fel de bine și cu maiestuozitatea naturii biruitoare care în fiecare primăvara se  reînnoiește din  vechile rămășițe putrezite. An de an, pe aceleași temeiuri și pe aceleași rațiuni. Ce învățăm de aici: există un scop, există o rațiune în univers. Acestea sunt sădite de Creator și nu au fost pervertite de calcule și rațiuni străine firii.

 

Mi-ar fi plăcut să cred că există un scop și o rațiune și în istoria omenirii. Mi-ar fi plăcut să rămân la convingerea, din anii de liceu, că viața omului nu este supusă hazardului, ci are un mers ascendent, are un scop, o finalitate (finalitate = scop) inteligentă. Învăț azi, muncesc mâine, iar poimâine voi fi fericit și sănătos cu întreaga familie, mai după aceea nepoții vor zburda în jurul meu, care mă legăn în balansoar cu pipa în gură la umbra nucului.

 

Seninătatea celestă a muzicii contrastează cu zbuciumul istoriei umane.  Omenirea, mi se pare acum că niciodată nu a știut ce vrea, ci s-a zbătut ca un monstru marin prins în harpon. Beethoven însuși a compus simfonia într-o Europă istovită după zeci de ani de revoluții sângeroase și  războaie napoleoniene și care se pregătea să reînceapă un nou ciclu de revoluții și războaie. Dar a 7-a nu ne vorbește de ură, deznădejde și nimicire, ci de sori, planete și  primăveri. La fel ca și istoria, viața omului, în mic, e o înșiruire de nevoi și lupte, de răni și oblojeli.

 

Ce este istoria, ce sunt amintirile?  Găsim în ele promisiunea umbrei nucului,  sau umbra umbrei nucului? Un prieten (din scrisori și e-mailuri, căci  nu l-am întâlnit niciodată față către față) îmi spune azi  că fără amintiri nu are viitor, și e normal, căci memoria lui e materia din care își extrage poezia. Prietenul de care vorbesc e chiar poetul care semnează  poeziile din josul acestei pagini.

 

Aș vrea însă să vă vorbesc despre un alt viitor, nu cel care va deveni cândva la rândul lui istorie și amintire. E singurul viitor în care mai nădăjduiesc, acela în care nu am călcat niciodată: Raiul.

 



Post tema
postat in categoria articole la tema simfonii







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1369