Blogul lui Florin Giurcă


15Nov2010




Untitled

Aceasta-i intrebarea

 

Figura clopotarului se ițește pentru o clipă în dreptul ferestruicii din clopotniță. Urmărește de acolo, de sus, momentul în care  întristata adunare se oprește în loc pentru o scurtă rugăciune în drumul său către cimitir. Și azi, ca și ieri, clopotul se trage la mort;  cupa grea de bronz răsturnată oscilează în reazem, trasă de o sfoară;  limba  de metal oscilează și ea cu frecvența ei și va lovi   de două sau de patru ori pe ciclu dacă clopotul e tras mai tare, si o singură dată dacă e tras mai încet.  Clopotul are frecvențele lui de rezonanță, nu va suna dacă nu e tras corespunzător. Clopotul anunță în Ceruri că vine un suflet și pe pământ că a plecat.

 

Pe scara care urcă în clopotniță  se văd deja picioarele clopotarului coborând. E semn că gata, s-a terminat și ultima stație. Pe jos, pe unde trece cortegiul funerar, fețe de masă ambalate în folie ca sa nu se deterioreze. Întotdeauna am văzut asta la înmormântări: cerceafuri și fețe de masă puse pe jos.  Calcă pe ele roțile dricului, ale camionului sau ale papucului, după caz, sau copitele boilor, cum era pe vremuri; oamenii care trec aruncă monede pe jos, iar în urmă  săracii se aruncă asupra lor, le aduna si le aștern din nou ceva mai încolo.  Cearceafurile împachetate și ambalate nu mai au însă rolul acesta practic, iar gestul rămâne probabil un ritual cu o încărcătură simbolică, ca o amintire a ceea ce s-a făcut mai demult de către înaintași. Tot un ritual, aparent  de neînțeles, pe care l-am observat destul de des, este și episodul cu  cocoșul trecut peste groapă.  Al cui interes îl reprezintă cocoșul? Al mortului? Ca să-i ușureze odihna? Sau al  urmașilor, ca să-și ușureze vinovăția? Nu știu, n-am urmărit până la capăt ce se întâmplă cu pasărea, nici nu vreau să aflu.

 

Groapa este adâncă, întunecoasă și rece. Ori că e săpată în pământ, ori că e un cavou, e ridicol să-ți imaginezi că un suflet viu ar răbda să meargă acolo de bună-voie. Dar groapa e o bună imagine a iadului la care să reflectezi: aceea a conștiinței veșnic treze cuplate cu neputința absolută de a îndrepta nedreptățile făcute  pe pământ. “Părinte Avraame, părinte Avraame”, strigă bogații nemilostivi din fundul gropnițelor, de două mii de ani. “Spune fratelui meu să împartă moștenirea cu mine”, spun tinerii, azi  ca și acum două mii de ani. Amante și soții, fii nelegitimi, masa succesorală. Judecători și avocați. Expertize, taxe de timbru. Talk-show-uri televizate.  Doctori care prescriu rețete scumpe. Al cui interes îl reprezintă toti aceștia? A cărui (căror) vinovăție o ușurează? 

Este doar o  întrebare hamletiană retorică, toată lumea cunoaste răspunsul, deși toți ne prefacem azi că nu suntem în cauză. Dar daca stim, de ce nu ne oprim?

Post tema
postat in categoria articole la tema Hamlet







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1556