2. As hali salam, da’ n-am…

Prima parte a excursiei la Padurea Baciu aici: Biblia din bagaje

Pe urma conditiile s-au inrautatit. A inceput sa iasa fum de esapament in autocar. Caldura era din ce in ce mai sufocanta. Drumul parea ca nu se ma termina. Am oprit in Buzau, pe centura, la o dugheana cu covrigi. Un sirag de covrigi uscati care se spargeau in mii de farame, care se vor denumi peste ani « covrigi de Buzau » si vor fi renumiti. Si nu intelegeam  de ce trebuie sa trecem prin Brasov. Apoi de ce prin Targu Mures ? Vom vedea oare si  Alba Iulia ? Vom trece si prin Timisoara ?!  Cand am ajuns la Turda era deja prea mult, eram  pe culmile disperarii. Inca o ora, inca o ora… Cand oare voi putea  sa respir  aer curat? Cand oare picioarele mele vor calca din nou pamantul?... Toata lumea din autocar rontaie tacticos alune si covrigi.

–E bine sa va pregatiti spiritual pentru aceasta excursie, ne-a spus Instructorul. Cel mai bine ar fi sa tineti regimul oshawa de zece zile cu orez fiert, dar cei care sunt prea slabiti si nu il pot suporta, sa incerce totusi sa manance doar fructe si legume crude.

Sunt slabit! Mi-e foame de salam!  Mama, vreau salam! Rabdare, rabdare, rabdare…

Urcam Feleacul, Clujul apare in vale. Odata ajunsi  la hotel Astoria,  organizatoarea grupului, Mariana, isi incepe treaba ei si isi ia atributiunile in serios. Se posteaza in dreptul usii autocarului si  ne interzice categoric sa parasim masina pana se intoarce ea de la Receptie. Am considerat asta un act de sadism si am iesit afara. Am plecat ca din pusca la prima cofetarie si am mancat un sandvici cu salam, o prajitura cu ciocolata si  am baut o cafea . Eram lesinat de foame si  de sete, dupa ce toata ziua ciugulisem doar din punga cu alune si stafide. 

Camera de hotel. Am izbutit sa impiedic sa fiu culcat pe jos (am spus un NU hotarat : eu nu ma culc pe jos, eu  vreau in pat!).  In timp ce ne acomodam, Victoras a inceput o binecuvantare   inflacarata pentru tot ce se intampla acolo.

-Ce atmosfera spiritualizata, cu totii suntem  numai  yoghini din cei mai  evoluati!

Pe mine nu prea m-a convins insa atmosfera, de fapt am fost chiar usor deziluzionat inca de la primele interdictii si restrictii, dar am tacut din gura, nu am comentat.

In afara de mine mai era un sceptic, care insa   recunostea onest ca el nu tine regim.  Ah, daca s-ar sti pe-aici ca am halit salam !...  Mai era  o tipa care mai tarziu a inceput sa critice  in gura mare  Padurea Baciu,  pe Cornel (Instructorul) si pe Maestrul insusi. Si  modul de organizare a excursiei, adica pe  Mariana, daca se poate imagina asa ceva. Dar sa nu anticipez…

Dupa ce m-am instalat am zbughit-o iarasi in oras. Am ajuns, nu stiu cum,  la Catedrala Ortodoxa si am intrat plin de curiozitate inauntru. Baiat de la tzara fiind eu, nu mai avusesem ocazia pana acum sa intru intr-o biserica asa de mare si de fastuoasa. Impresia a fost coplesitoare. Nu-mi mai aduc aminte decat ca am ingenunchiat pe marmura rece, impins de un simtamant interior ca un fel de dor,  si am ascultat inlemnit corul barbatesc care canta in strana – era ca o lupta, melodia acea avea parca ceva vizual in ea. In firidele de pe laturi, persoane ingenunchiate, cu capul la pamant. Cum pot fi unii oameni atat de piosi, m-am intrebat ? Eu n-as fi in stare.

La un moment dat, brusc, corul parasi melodia si incepu sa intoneze o strigare de bun venit, adresata unui batranel cu barba alba, subtirel, imbracat complet in negru, acoperit cu un fel de esarfa deasemeni neagra, care tocmai intra cu pasi grabiti in biserica. Toata lumea s-a ridicat in picioare.  M-am ridicat si eu, nestiind despre ce este vorba.

Seara tarziu m-am culcat. Doctorul Gherasim, medic de dermato-venerice apropiat de pensionare, spunea bancuri porcoase incontinuu. De unde le scoti, frate?! Fetele si baietii se hlizeau pe sub patura. Dl. Romulus (cel mai evoluat dintre noi, necontestat de nimeni, fiind in acelasi timp si  cel mai in varsta) isi vedea taciturn de grauntzele lui. Mai era acolo un ofiter (capitan ?) care a doua zi mi-a facut figura neplacuta cu cheia de la camera.

Sambata dimineata. Am zbughit-o in oras, sa pot sa beau cafea si sa mananc. Vremea era a ploaie. Fara umbrela (dar si fara prosop, fara pasta de dinti, fara sapun si fara multe alte lucrusoare trebuitoare intr-o excursie, ceea ce avea sa-mi produca unele neajunsuri…).

La ora 12.30 trebuia sa ne intalnim cu Maestrul. La hotel Belvedere vad o masa imensa de oameni, sa fi fost peste o mie-doua mii, cu fetze transfigurate de emotie. A sosit si Maestrul, iata-l, pe bancheta din spate a masinii. Trebuie sa recunosc ca raspandea in jurul lui ceva ca un fluid. Un fel de racoare care imi gadila crestetul capului. Daca as fi avut atunci o floare la mine, cred ca as fi fost tentat  sa i-o dau. Lumea era in extaz. Au fost cateva momente cand privirile noastre s-au intalnit. M-a privit tinta in ochi.  Eu gandeam : Doamne, cine este acest om? Ce putere are? Ce vrea sa-mi transmita? N-am primit nici un raspuns si nu voi sti, cred, niciodata ce a gandit el atunci, daca a gandit ceva. Cred ca are puteri nebanuit de mari. Numai de-ar fi, Doamne, benefice…