Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


19Dec2012 postat in: colaborari
Untitled

Cântecul mâinilor, auzul ochilor

 

 

“Dacă deschizi ochii bine, poți vedea stelele a căror muzică o auzi demult”.

Elevii Centrului Școlar “Beethoven” nu au auzit niciodată muzica stelelor. Și nici nu o vor auzi vreodată.

            Le-au  rămas pentru ascultat, numai ochii. Și pentru grăit, numai mâinile.

            Două mâini, cu trei degete strânse căuș, ca un potir de ghiocel, legănate în aer, înseamn㠓Colindăm”. Este gestul colindătorului care scutură un clopoțel.

            Mâinile ne colindă din nou. “Colindăm”.

            Două palme ridicate, cu fața spre noi, care coboară, cu degetele fluturându-și falangele, înseamn㠓iarna”. Este gestul cu care Dumnezeul Tăcutei Simfonii Universale răsfiră din nori, fulgi de zăpadă.

            Așa începe pentru elevii fără grai și auz, un colind.

            “Colindăm, colindăm, iarna”

            Gesturile și  ochii. Pe acompaniamentul tăcerii. Acesta este colindul lor, încropit dintr-un  alt fel de alfabet.

            Fiecare deget, clapa unui pian.

            Fiecare mișcare, o apăsare pe clape.

            Fiecare nuanță, un ton, un timbru, o măsură, un ritm.

            Grupul de colindători nu a auzit și nu va auzi niciodată.

            Dar cântă cu mâinile. Și ascultă cu ochii.

            Un colind pe care îl aud numai sufletele lor.

            Îi privesc și mă gândesc în fața câtor simfonii universale ale binelui și frumosului, mâinile celor care aud și vorbesc adastă indiferente să imagineze speranța, iar ochii și urechile lor  rămân în voluptatea intunericului și a surzeniei.

            Colindul elevilor continuă.

            O palmă deschisă, care se rotește, peste încheietura altei palme deschise, fixă.

            Două palme care se deschid, ca o fereastră.

            “Pe la uși, pe la ferești “.

            Gest de clopoțel.

“Cu colinde”…

            Palmele lor, depărtate, în unghi drept, se apropie, și își ating vârfurile degetelor, strânse mănunchi. Apoi palmele se depărtează iar, spre unghiul drept.

            Două aripi, vâslind prin aer.

            Zborul este romănesc. Românesc înseamnă zbor.

            …”românești”.

            Românesc este și motto-ul școlii “Beethoven” , în toatî cunoașterea și libertatea lui etern umană.

            “Dați-le aripi și lăsați-i să zboare”.

            Fiecare deget, pana unei aripi.

            Fiecare mișcare a palmei, un elan al vieții.

            Fiecare câtime de înțelegere și armonie, un început de  plutire și bucurie.

            Oda Bucuriei Zborului Universal.

 

            17-18 decembrie 2012, Craiova

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian





Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:706