Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


04Oct2011 postat in: colaborari
Untitled

CERUL, CA O MARE, ȘI NORII, CA NIȘTE INSULE

Tovarășei învățătoare Dinică Sanda

 

Înaltă, cu ten măsliniu, ochi negri,  ochelari cu ramă subțire, păr negru cu spice albe,  strâns la spate, bărbia autoritară, obrajii plini, buzele cărnoase – tovarășa învățătoare Dinică Sanda se pierduse de tot. Nu mai rămăsese din dânsa nicio fărâmă scrisă în memoria elevilor clasei a IV-a C, a Școlii generale numărul 5, care poartă astăzi numele celui care și-a investit averea până la ultima ei cărămidă: boierul  Petrache Trișcu.

Nu îmi aduc aminte mai nimic despre tovarășa învățătoare; doar faptul că într-o bună zi  ne-a spus că la cercul de matematică, pe care îl conducea, vom avea oaspeți de onoare: viitori absolvenți ai Facultății de Matematică din oraș. De aceea, să fim atenți, și să nu o facem, și să ne facem și pe noi, mai ales, de râs. Aveam cu toții emoții. Noi, fruntașii la matematică ai clasei a IV-a C, și nu numai la matematică: Liviu, Marina, Liliana, și alții, ale căror nume, și rezultate de frunte, mi s-au șters din minte. Și iată că intrăm în clasă, ne așezăm în bănci, și iată că tovarășa intră și dânsa, și poftește studenții să intre, și studenții erau doar studente, și iată că tovarășa învățătoare ne zâmbește, ne spune să ne gândim bine la problemele pe care ni le va spune, înainte de a răspunde, și începe cu prima:

Doi elevi au fiecare, câte un borcan cu pești. Dacă se ia  un pește din borcanul unuia, și se pune  într-al celuilalt, unul din ei are în borcan cu doi pești mai mult decat celălalt. Câți pești se aflau înainte de mutare, în borcanul fiecărui elev?

În spatele clasei, unde se așezaseră, tovarășele studente, viitoare profesoare, vor fi scris, probabil:

Fie X numărul de pești din borcanul primului elev.

Fie Y numărul de pești din borcanul celui de-al doilea elev.

Atunci:

X + 1 = numărul de pești în borcanul elevului care a primit un pește.

Y – 1 = numărul de pești în borcanul elevului din care s-a luat un pește.

Cum diferența dintre numerele de pești din cele două borcane, după mutare, este 2, atunci:

X + 1 – ( Y – 1 ) = 2.

Adică:

X – Y + 2 = 2.

Adică:

X=Y.

Așadar, cei doi elevi aveau inițial în borcane același număr de pești.

 

Așa vor fi scris tovarășele studente.

 

Dar noi, elevi în clasa a IV-a, nu știam algebră!

Ne-am tot gândit, și am ridicat pe rând degetele:

-         Unul are 6, altul 4!

-         Unul are 7, altul 5!

-         Unul are 8, altul 6!

-     Păi, să facem proba! A zâmbit tovarășa învățătoare.

Și proba ne arată la toți că, în cazul tuturor răspunsurilor noastre, după mutarea câte unui pește, cei doi elevi ar fi avut în borcane nu două numere de pești a caror diferență ar fi fost de 2 pești, ci un număr egal de pești. Adică, proba ducea la un rezultat greșit.

-         Tovarășele studente din spate, au vreo idée? A întrebat tovarășa învățătoare.

Spre mirarea noastră, tovarășele au zâmbit stingherit, și au plecat capetele. Nu știau nici dânsele răspunsul corect.

- Tovarășa, tovarășa, stați puțin…

Am strigat noi, Liviu, Marina, Liliana, și alții, de care nu îmi amintesc.

-         4 cu 4!

-         5 cu 5 !

-         6 cu 6 !

-         …

-         Tovarășa învățătoare, proba este verificată pentru toate aceste numere!

-         Tovarășa, tovarășa!

-         Spune, poftim!

-         Cei doi elevi au avut inițial în borcane un număr egal de pești!

-         FOARTE BINE! AȘA ESTE! A zâmbit tovarășa învățătoare.

 

Nu vă mai spun ce încântare a fost pe mine, pentru că în fața tovarășei și în fața atâtor studente la matematică, am dat răspunsul corect.

Tovarășa învățătatoare Dinică Sanda era un vorbitor de limba română meștesugit: curgător, fluent, avea dicție, avea intonație, nuanțe, căldură, asprime, tact, diplomație, răbdare, sensibilitate, emoție, bucurie, dăruire, cumpănire.

Pentru susținerea lecțiilor, avea următoarele  materiale didactice auxiliare de mare preț: vocea, privirea, zâmbetul ( pentru încurajare ) , sprâncenele ( pentru mustrare ),  mâinile, bățul arătător, creta și tabla.

 

La sfârșitul clasei a IV, tovarășa învățătoare a fost regizor, scenograf, costumier, sufleur, și sufletul   unui spectacol, având ca personaje albinele și trântorii. Fruntașii, și codașii unei clase. Albinele intră în trântori, și îi dau pe brazdă. Pentru că școala nu are menirea să formeze genii pustii, și tineri care putrezesc de vii. Ci formează un stup de albine. În care – pentru a culege mierea vieții – este nevoie de fiecare.  Spectacolul, prezentat la serbarea de sfârșit de an, a fost un succes. Toți profesorii se mirau: au jucat atât de bine, atât de firesc, fără emoții, fără trac! Nu i-am văzut niciodată așa! Și asta pentru că piesa, și felul în care tovarășa învățătoare ne-o intona,  ne mersese la inimă tuturor.

 

Am auzit acum ceva timp că tovarășa învățătoare Dinică Sanda ar fi murit. Nu știu când. Nu știu de ce. Nu știu de la cine.  Nu știu dacă e adevărat. Poate a fost un simplu zvon.

Aș fi vrut să îi spun tovarășei învățătoare că am uitat aproape tot. Din copilărie. Din tinerețe. Din studenție. Dar azi, mi-am adus aminte de dânsa. Și sunt fericit. Că un preot bătrân a  avut dreptate. Cu trecerea timpului, ne vom aduce aminte tot. Și mai ales, ne vom aminti de cei care ne-au dat totul. Au făcut, cât de cât, tot. Ca să fim și noi, mai departe, câte un exemplu  de mentor de limba română, de matematică, de teatru, de agerimea minții, de căldură, de disciplină, de simplitate, de maternitate, de dascăl,   de inteligență, de calm. Știți, pe vremea tovarășei învățătoare, nici nu am auzit de iubire : se trăia prin exemplele enumerate, doar, și iubirea era atât de discretă, încât rămânea, cuminte, acasă.  În intimitate.  

La parterul locuinței tovarășei, în care nu mai stă demult, este o florărie. Aș vrea să o fi deschis eu acolo, în semn de recunoștință.

Scriu aceste rânduri, și le expediez pe internet, cu o speranță:

Să scrieți și Dumneavoastră, tovarășelor Domniilor Voastre, învățătoare.

 

Azi m-am gândit la tovarășa învățătoare Dinică Sanda. I-am căutat chiar și locuința, pe Aleea Recunoștinței. Asa cum mi-a aprins tovarășa, lumina dragostei pentru carte, să îi aprind și eu, lumina, în casă, pentru prima oară. Dar nu i-am găsit adresa.

Cerul era ca o mare, și norii, ca niște insule…

 

 

1-3 octombrie 2011

 

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian





Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:763