20Nov2017




Untitled

Despre bârfă, defăimare și condamnarea  vecinului

 

Cine  mai citește azi o frază cu topică de secol XVIII, îmbâcsită de arhaisme, ca la cronicari? Cine mai are răbdare să citească până la capăt articole de acest gen? Mare păcat că textele  acestea vechi de morală creștină sunt strigate în van, ca într-o peșteră fără ecou.   

 

http://www.ganduridinierusalim.com/mare-pacat-este-osandirea-aproapelui/

 

Am să încerc o „traducere” pe genunchi, în limbaj contemporan, a câtorva paragrafe:

 

Cel mai mult urăște Dumnezeu la oameni bârfirea și judecarea, care sunt  răutăți  pe care le săvârșesc unii  din dispreț față de aproapele. Deoarece, obișnuindu-se să le  observe altora toate defectele, bârfitorii  devin foarte curioși  să-i  pândească și mai departe cum greșesc, iar mintea lor nu  se va mai preocupa de propriile lor păcate.

 

De aici pornesc bârfirea, condamnarea, defăimarea și apoi apostazia, și în cele din urmă chiar el însuși va săvârși faptele pe care le-a condamnat la altul. Cel care nu se preocupă de propriile lui defecte niciodată nu și le va putea îndrepta, deoarece își pierde timpul judecându-le pe ale altora. Asta este ceea ce pe Dumnezeu Îl supără cel mai tare: bârfirea, judecarea și condamnarea celorlalți de lângă noi.

 

Să știți că bârfa, judecarea și condamnarea sunt lucruri diferite. A bârfi este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau a fost violent sau s-a dus la femei. Asta este vorbirea de rău împotriva cuiva, adică i-a făcut public păcatul aceluia (faptele).

A judeca este când  spui despre altul că este mincinos, sau violent, sau curvar. Acest om l-a judecat pe celălalt în toată personalitatea lui și l-a etichetat. Aceasta (judecarea) este mai gravă decât bârfa, pentru că una e să spui că respectivul a greșit o dată, alta e să spui că asta face tot timpul.

Se întâmplă de greșește cineva, dar are și o faptă bună care place lui Dumnezeu, în toată viața sa, iar tu îl judeci  și-ți pierzi sufletul. Că, deși se întâmplă de greșește ceva ca un om, totuși  tu nu știi cât s-a străduit  a să nu greșească. Iar pentru că nu i s-a întâmplat căderea din lenevire, ci din slăbiciunea firii sau din biruința întâmplărilor potrivnice ale vieții, pe care le-a suferit înainte de a greși, să știi că greșeala unuia ca acestuia poate afla oarecare îndreptare înaintea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu a văzut osteneala și efortul  depuse până a greșit și-i este milă de dânsul și-l iartă. Așa că Dumnezeu îl iartă, în timp ce  tu îl osândești și-ți pierzi sufletul. Dar oare știi tu câte lacrimi a vărsat el înaintea lui Dumnezeu pentru acea greșeală? Tu îi știi păcatul, dar pocăința nu i-o știi. Și de multe ori nu numai osândim, ci și defăimăm; că alta osândirea, precum am zis, este diferită de  defăimare. 

Iar condamnarea este cea mai rea dintre toate, pentru că Însuși Hristos zice: Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci să cauți să scoți și gunoiul din ochiul fratelui tău.  Fiți atenți: păcatul celui judecat este comparat cu un gunoi, iar păcatul celui care judecă / condamnă este comparat cu o bârnă, deci cu ceva mult mai grav.

De multe ori, nu numai că judecăm și condamnăm, ci și defăimăm. Defăimarea este atunci când nu numai condamni pe altul, ci te și scârbești de el și-l urăști ca pe un spurcat. Asta este cel mai grav păcat dintre toate cele de mai sus.

 

 

Post tema
postat in categoria articole la tema Despre_barfa_si_defaimare







Parohia Petresti


Mon, 20 Nov 2017 19:50:56 Silvia Bunu: In ce ma privește , prefer acest limbaj cu termeni mai arhaici , mai savurosi si cu mult talc ,aceluia in care abundă neologismele , multe de ”mprumut , ”ntrebuințate forțat , serbede , lipsite de conținut.

Mon, 20 Nov 2017 20:10:03 Florin Giurcă: Deoarece ați luat contact cu acest gen de literatură ”n forma "nediortosită". Ca și mine, de altfel. Totuși, noile generații au nevoie de o aducere la zi.

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:50