Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


18Jan2012 postat in: colaborari
Untitled DICTATURA RESURSELOR
 
Mă trezește o senzație de frig. Dorm în trening, învelit în pătură. Aprind lumina. Mă uit la termometru. 16 grade Celsius și 3 sferturi.Centrala e pusa la gradația unu și jumătate. SUNT UN NABAB! AM CENTRALĂ! Desigur, am toată libertatea să o fixez pe o gradație mai mare. Să mă bucur de mai multă căldură. Dar nu îmi permit. Nu îmi permit veniturile. Deși sunt un NABAB. Am SERVICIU.
Adică am bani PENTRU: curent, gaze, telefon fix, mobil, gunoi, apă, rată în bancă pentru mașină, mâncare, haine, încălțăminte, motorină, copii, și mai rămâne să economisec tot anul din ei pentru un concediu la mare , și pentru zugrăvirea casei. Adică am n motive să fiu nabab NABAB.
Aseară am închis televizorul. Sunt depresiv. Îmi face rău să văd oameni care nu au, poate, 16 grade Celsius și trei sferturi, căldură în casă. Care nu au, poate, serviciu. Sau pensie. Sau bani pentru medicamente, sau medic. Acum o lună, mi s-a înfundat o ureche. Insuportabil! Am plătit 100 de pâini la  o policlinică privată, ca să îmi fie spălată, și să aud din nou. Orice disconfort fizic, sau psihic, mă torturează. Nu știu cum rezistă alții la autotortură.    
Aș vrea să îi ajut pe acei oameni din stradă. Sau pe cei care nu pot să iasă în stradă. Bătrânețea, neputința, neștiința, slăbiciunea, bolile, lipsurile, etc. Dar nu prea am cum.
Pun într-o plasă, în fiecare zi, ce pot să iau de prin  casă. Azi am pus 4 gutui, o portocală, o cărticică de rugăciuni, o mână de fulgi dulci, un pateu, și o pungă de pesmeți.
Am dus-o la Biserică. Să o împarta Dumnezeu, să ajungă pentru toți cei enumerați mai sus.
Mă gândesc la democrație. La faptul că ea are o viață de câteva secunde, la fiecare patru ani. Secundele în care scrii numele celor dragi, pe care îi alegi,  îi ștampilezi, și pui plicul în urnă. Apoi, nemulțumitu-te, te lepezi de ei. Mă gândesc că fiecare Președinte al României, ne-ar fi dat, dacă ar fi avut, TOTUL. Dar nu are de unde. Fiecare în parte,este și un DICTATOR. Un DICTATOR AL RESURSELOR.
Îmi aduc aminte, în drum spre serviciu, de doamna V, Directoare de Centrală la Uzinele Electroputere. O tovarășă, și o doamnă, de o energie, și inteligență, extraordinare. Am ajuns la dânsa cu o rugăminte: să ajung mai devreme din stagiatură, în cercetare. Am găsit-o agitată, și în același timp, calmă. FĂCEA EFORTURI SĂ își păstreze calmul, și rațiunea. Sunt chemată la Ceaușescu, îmi spune. E ca o fiară. Să facem TOTUL. SĂ FACEM PLANUL. Dar nu avem de unde. Nu avem materie primă. Nu știu cum am să mă descurc.  Pentru cine să faca directorii, TOTUL, mă gândesc acum? Pentru OAMENI. Aceiași oameni cărora, 100 de lei pentru fiecare, în decembrie 1989, nu le-a fost fost de  ajuns.
Deci, am dreptate să mă gândesc că fiecare Președinte al României, ne-ar fi dat, dacă ar fi avut, Totul. Fiecare director. Fiecare patron. Fiecare manager. Fiecare Dumnezeu.  DAR N-AU AVUT, și NU AU DE UNDE.  NU EXISTĂ NICI PLANURI, NICI VIITOR, NU EXISTĂ MAI NIMIC, CÂND NU EXISTĂ RESURSE. UMANE.
Doar o plasă cu 4 gutui, o portocală, o cărticică de rugăciuni, o mână de fulgi dulci, un pateu, și o pungă de pesmeți, pentru toată ROMÂNIA, de dinăuntru, și de dinafară. Atât, pe ziua de azi.
Mai există un amănunt.
În fața Bisericii, era o piatră, cât un pumn. Am mai făcut o faptă bună. Am dat-o deoparte, să nu se împiedice cineva, de ea, și să-și spargă capul. Dar știu eu dacă a fost o faptă bună? Poate cineva, poate chiar cetățeanul Dumnezeu, o lăsase  intenționat acolo. SĂ SE ÎMPIEDICE, TOTUȘI, cineva care trece. Și să își facă o cruce. De botez, sau de cununie. Sau chiar să intre. Pentru că înăuntru, era o singură RESURSA, azi dimineață. O femeie. Mică cât un țânțar. Care creștea, pe salariul ei de femeie de serviciu, o fată orfană.
Motiv pentru care îmi dau seama că România nu are numai o disperată nevoie de resurse materiale, pe care nu le are, dar este săracă, atât de săracă, în resurse spirituale, care sclipesc, ici, colo, ca un grăunte de aur, pe fundul  unei albii care cere și ea, atât de disperat, revărsare…
 
18 ianuarie 2011
 
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian




Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:731