Blogul lui Florin Giurcă


31Dec2012




Untitled

Dincoace de dealuri

 

Am văzut ieri După dealuri, filmul lui Cristian Mungiu inspirat de tragedia de la Tanacu. Prima senzație a fost de discomfort, mi se părea că mă uit la o copie defectă  a filmului, în care coloana sonoră cu zgomote ambientale acoperea dialogurile actorilor, făcându-le aproape de neînțeles.  Mai încolo am priceput că nu e o greseală ci o găselniță artistică a regizorului, care a vrut să ne facă partași măcar simbolic și indirect  la războiul duhovnicesc al monahilor și monahiilor dus cu lumea si ispitele ei. Pentru că deși lumea ambientală invada urechile spectatorului cu  sunete grosiere, dizgrațioase, grohăituri, lătrături, picamere, înjurături, etc, totuși personajele păreau insensible la zgomotele din jur, ba chiar vorbeau în șoaptă unele cu altele. Prin această metaforă cinematografică trebuia să înțelegem că uite, un călugăr  câștigă în războiul cu patimile, devenind insensibil la ele, spre deosebire de mine care judec  fără minte cele întâmplate deși  sunt războit permanent de păcate fără prea mari   sorți de izbândă.

Filmul își permite să se distanțeze  de romanul nonficțional al Tatianei Niculescu-Bran în două privințe remarcabile: mai întâi prin aceea că a adus-o pe prietena din copilărie a Irinei Cornici (Alina in film) în prim-plan, în detrimentul sufletistei  măicuțe starețe, care în carte (și cu siguranță și în viața reală) e cea care nu a pregetat  nici un efort pentru salvarea Irinei. Dar regizorul a considerat că e spre folosul cauzei filmului să închege o relație mai complexă  între cele două fete, dintre care una privea prietenia și dragostea  din perspectivă vinovat-trupească iar celaltă se distanțase deja de perspectiva lumească și înțelegea viata duhovnicește.

 

Cea de a doua diferență constă în faptul că scenariul încearcă să sugereze o cauză psihologică a deraierii Alinei. Anume, Alina a clacat în urma repetatelor respingeri și alungări suferite din partea persoanelor în care avea cea mai mare încredere. Preotul a alungat-o de la mânăstire, familia care o găzduise a alungat-o, colega și prietena ei din copilărie a alungat-o. Bine, nu e ca și cum ar fi fost alungată în stradă, ci i s-a spus: rămâi doar dacă poți să te schimbi. Alina nu a putut nici să se schimbe, nici să plece, preferând să moară. Restul:  doctori care se ceartă pe diagnostic, polițiști, procurori, avocați, fiecare cu propriile biografii atent relatate în carte, totul este trecut sub tăcere.

Cristian Mungiu a reușit să realizeze o dramă psihologică credibilă subțiind la limită anecdotica scenariului. Imaginile de ansablu ale  curții mânăstirii,  cu aspect dezolant și dezordonat, cu orătănii care cotcodăcesc și măcăne peste tot, sunt de neuitat. M-am intrebat mereu ce s-a întâmplat în realitate la Tanacu. C. Mungiu ne-a dat o imagine coerentă, chiar dacă știm din start că e diferită de cea reală. Pe care nu cred că e cu putință să o cunoaștem deocamdată aici, dincoace de dealuri.

 

Post tema
postat in categoria filme la tema cazul Tanacu







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1098