Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


13Nov2012 postat in: colaborari
Untitled

DRAGI COLEGI,

 

Nu știu voi cum simțiți, dar eu știu că anii școlii și tinereții mele au fost Raiul.

Îngeri, arhangheli, serafimi și heruvimi  au fost bunicii, părinții, învățătorii și profesorii. Iar noi, copiii, am fost pesemne niște drăcușori atât de iubiți, încât  simțeam că suntem și nemuritori, și veșnici. Și poate chiar așa și era.

            Nu vreau să vă spun eu cum a fost în Rai. Amintiți-mi, vă rog, și mie . Memoria mea este atât de slabă, încât zi de zi notez ce am de făcut, ca să nu uit. Unele din puținele fapte pe care mi le amintesc din liceu, sunt două întâmplări: o victorie, și o înfrângere. Victoria – când am obținut într-un an, nu îmi aduc aminte care, locul I la concursul de baschet pe liceu. Nimeni nu ne dădea nicio șansă. În primul rând, profesorul Amărăscu. S-a dus.  Râdea de noi, care nici nu știam bine regulile jocului: “Berbecii! Heee, berbecii!” Am ajuns până în finală. Am întâlnit o echipă  cu un an, sau doi, mai mare. Care era condusă de căpitanul echipei de baschet a Școlii Sportive. Și mai avea cel puțin un jucător de acolo. Profesorul Amărăscu a râs, și a vrut să le dea tricourile galbene de campioni de la bun început. Dar jocul a fost altfel. Noi, o echipă de pitici, ne-am legat de fiecare minge. De fiecare palmă de teren. Și am învins.

            Cât despre înfrângere… Era finala competiției de handbal. Ajunsesem și acolo, după ce echipa clasei sportive jucase hochei cu noi pe teren. Jucam și eu, și îmi aduc aminte că trebuia să fiu în același timp în două locuri: și la meci, să joc, și la un spectacol, la sala T94, astăzi Marin Sorescu. Am stat acolo și după spectacol, să privesc o fată. Când am venit la liceu, finala de încheiase. Clasa noastra pierduse. Dar mi-au spus: știi, până la pauza eram la egalitate. Te așteptam să vii. Și eu nu am venit.

            Dragii mei. Cei care ne-au făcut, cum au putut, din ce au putut, mai mult din ei, Raiul, se duc.

            E rândul nostru, acum, să le luăm locul.

            Să facem Raiul. Pentru alți copii.

            E drept, nu e drept. Dar e perfectibil.

           

            Să nu faceți ca mine. Să ratați o victorie, alături de colegi, pentru că nu ați venit să învingeți.

 

Cu drag,

Jianu Liviu-Florian





Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:736