Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


29Mar2010




Untitled

 

Duhovnicul Vrancei

Părintele Ştefan Marcu s-a născut într-o familie cu tradiţie preoţească din Vrancea. Unul dintre înaintaşii săi, preotul Ion Danţiş, din Nistoreşti, este cunoscut cu numele "patriarhul Vrancei". A urmat Seminarul Teologic "Sfântul Gheorghe" din Roman, apoi, cu mari greutăţi materiale, Facultatea de Teologie din Chişinău. După o perioadă de doi ani, când a fost profesor la Şcoala Normală din Focşani, în 1931 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Nistoreşti.
Din dragoste pentru biserica în care slujea, preotul Marcu s-a angrenat în mişcările politice care promovau renaşterea spirituală a ţării. Numai că vremurile nu i-au fost favorabile, trecând prin greutăţi pe care le-a primit ca încercări de la Dumnezeu. Lupta sa politică nu a fost trecută cu vederea de autorităţile comuniste după 1948, mai ales atunci când s-a implicat în rezistenţa anticomunistă din munţi. În 1949 a fost arestat de Securitate, iar un an mai târziu a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A rezistat torturilor din închisoare, umilinţelor la care era supus atunci când săvârşea slujbele alături de confraţii de suferinţă.
După eliberarea din 1964, părintele Marcu a slujit la diferite biserici din Vrancea, acolo unde putea scăpa de ochiul vigilent al Securităţii iar creştinii îl căutau pe cel care lăcrima atunci când rostea din Evanghelie. Viaţa sa a fost curmată la 28 septembrie 1989 de un "accident" provocat de o maşină a Securităţii.


Ziarul Lumina





Sat, 02 Apr 2011 12:15:23 Stefan: Binecuvantati Parinte, De un singur fapt ma intristez mereu si mereu, de neputinta si nevolnicia mea si anume ptr. ca suntem putini,din ce in ce mai putini din aceia care asa cum faceti Sfintia voastra,aduceti aminte si de Eroii Neamului Romanesc,din aceia care stiuti doar de muntii prin care au trecut ostasii lui Stefan atunci cand ne aparau Sfanta credinta,au venit si acesti Eroi care nestiuti decat Bunul Dumnezeu si de oamenii aceia care au fost Crestin Ortodocsi si care au format o idee nu un partid ,o miscare nu de revolta si asuprire ci una de marturisire a Ortodoxiei neamurilor si de aparare a patriei jefuite salbatic de alogeni,acesti Eroi au cazut la datorie ! Datorie fata de cine ? Fata de poporul Roman si primordial,pentru a-l marturisi pe Hristos Domnul si Mantuitorul lumii ! Si datoria noastra care este preacucernice Parinte,intreb retoric,daca acum noi cei care ne pretindem Romani si Crestin Ortodocsi,tacem si nu reactionam cand un alcoolist notoriu din Miercurea Ciuc il spanzura in bataie de joc pe Avram Iancu ? Mai este loc si pentru Stefan cel Mare si Sfant de spanzurat ? Mai este loc si pentru mine care sunt ruda cu acest Parinte Stefan Marcu indiferent ca a fost legionar pentru ca toti legionarii L-au marturisit pe Hristos ,pentru ca acesti legionari au fost martirizati si sfintiti pentru 7 generatii de Romani iar noi suntem din ce in ce mai tacuti,mai nesimtiti cu rudele noastre,cu acesti Sfinti ai Ortodoxiei suferintei,care s-au lepadat de toate,averi lumesti,familii,chiar si de viata dupa ce au indurat cazne cum numai Sfintii pot rabda,insa nu s-au lepadat de Hristos ! Mai este loc si pentru noi in rapele de la Aiud,ca prea suntem melci ? Parinte,iertati-mi nesimtirea si prostia mea ca nu vreau sa ranesc pe nimeni dar daca noi toti Romanii,cum ne-a lasat Dumnezeu pe acest pamant,Moldoveni,Olteni,Regateni sau Ardeleni,suntem cu totii Romani si Crestin Ortodocsi in suflet, la fel ca si fratii nostri greci care au iesit pe strazi la apelul facut de pastorii lor impotriva cipurilor si lichelelor din diverse organizatii,va veni si la noi Romanii acest prilej sa iesim si sa ne bucuram impreuna in marturisirea Lui Hristos ! Doamne ajuta!

Tue, 05 Apr 2011 09:42:27 admin: Draga domnule Stefan, trebuie sa stiti ca nu sunt preot, ci ma numar printre enoriasii parohiei. Cei din generatia mea nu au cunoscut direct ororile razboiului si nici ale prigoanei comuniste, ci doar cat au auzit de la rude si cunostinte, atat si-au putut forma o idee. Intamplarea face ca sunt vecin cu fiul parintelui Marcu, si de la acesta am mai aflat unele lucruri. De aceea mi-a si fost starnit interesul pentru subiect. Sa avem nadejde in Bunul Dumnezeu!

Comentati aceasta stire
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:524