Blogul lui Florin Giurcă


01Jun2011




Untitled

 

Despre faptă și răsplată

 

Recenta criză a castravetilor  m-a gasit pregătit: pe vrejul  plapând, legat cu o sforicică de un băț, un castravecior cornichon e aproape bun de cules.  Nu știu alte poame cum s-or coace, dar anul ăsta au crescut  până acum foarte bine legumele fariseilor:  mărarul   mai mult ca niciodată se leagănă sub soare, la fel și izma și chimenul.  Dar nu despre verdețuri era vorba la Matei  23. 23, ci despre faptele credinței, mai precis despre acele fapte  bifate de noi pe lista intimă to do pentru mântuire.  

 

Aici intervin doua dificultati: mai intai, aceeași  faptă bună săvârșită de două persoane  diferite  poate să aibă o valoare mântuitoare diferită,  de la caz la caz. Temeiul stă chiar în cuvintele Mântuitorului, care spune,  referindu-Se la bănuțul văduvei, că fiind  dăruit  din lipsuri   e mai valoros  decât dania bogatului făcută din preaplin. Iar în alt loc spune chiar că faptele unora se risipesc de tot, chiar dacă sunt bune, dar nu sunt săvârșite împreuna cu Dumnezeu: „cine nu adună cu Mine, risipește”. Cine sunt cei care nu adună cu Domnul, m-aș mira să fie vreun om sub soare care să știe. Deși, sunt unii care cred că știu.

Al doilea: daca fapta altuia nu putem sa o evaluam, pe a noastra putem? Adica putem sa ii punem un pret, o valoare, stim cat sa cerem in schimb pe ea?

 

Bănuiesc că cine are frică de Dumnezeu se închină când face o faptă bună mai deosebită și se roagă în gând să fie primită, măcar ca și o zeciuială din mărar și din chimen, la fel și când i se face vreun bine. Astea fiind intenții și gânduri ascunse, nu le putem noi nici ști,  nici  judeca la alții. Dar în ceea ce privește cugetul nostru, importanța  faptei noastre n-ar trebui să tragă la cântar mai mult decât legumele. Iar cine nu are frică de Dumnezeu (oare pentru că de fapt nici nu crede în Dumnezeu?), ci face fapta cea bună ascultând de conștiința lui, bănuiesc că se înscrie în rândul acelora despre care a zis Apostolul: din fire fac faptele Legii. Iar firea fiind de la Dumnezeu, iar omul ascultând de ea, nu se cheamă că în neștiința lui tot cu Dumnezeu a făcut fapta cea bună?

 

Ar mai fi  și  cei care, având și conștiința de la Dumnezeu, având și frica, și credința, rămân ca să rărească brazda de mărar și să cântărească judecata, mila și credința altora. Părintele nostru preotul din sat a spus odata la predică o vorbă care mi-a plăcut tare de tot: pentru Dumnezeu, toți oamenii sunt creștini. Era vorba de tragediile din  Japonia, și de colecta de ajutorare pentru japonezi. Un preot ortodox român care slujește în Japonia (mi se pare chiar in prefectura lovita de tsunami) spunea despre japonezi un lucru foarte interesant: că în religia lor nu se predică mântuirea, nu se vorbește mai deloc despre viața de apoi și  nici despre pregătirea pentru ea. Se pune  însă un accent deosebit pe datorie. Oamenii au  niște datorii aici, pe pământ, s-au născut cu ele;  nu prea se știe  cine sunt cei care le-au lăsat, poate părinții, poate împăratul sau natura. Cert este că japonezul nu trebuie să aștepte nici o recompensă pentru faptele bune pe care le  face, căci o datorie doar se plătește, nu se recompensează.

 

Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem...

Post tema
postat in categoria articole







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1411