Floare de leac

Batrana mergea schiopatat pe cararuia inabusita de buruieni, care ducea de la prispa din fata casei spre livada din fundul curtii. Casuta bunicii, cu fata spre soare, inconjurata de trandafiri, se afla in dreapta ulitei care urca dealul Roscarilor, chiar in exteriorul primei curbe. De pe prispa casei,  asezat pe bancuta de lemn,  ma uitam in lungul ulitei  la carute si trecatori, cum urca sau coboara dealul. Bunica  a avut schiopatatul acela de cand o stiu, din cauza unei deformari la glezna piciorului stang.

-E grea batranetea, baiete! Nu mai vad! Ma dor picioarele! Si mi-e frica de moarte!

An de an, in fiecare vara bunica  aduna plante medicinale  pentru ceaiuri si le punea la uscat pe foi de ziare. De pe langa garduri, de prin santuri, de pe malurile paraului: frunze si flori de patlagina, coada-soricelului, rostopasca, ciubotica-cucului. Aerul curat si luminos de inceput de vara, ciresele parguite in pom, vacanta toata inaintea mea, cartile frumoase primite in dar la scoala, ca premiu, si nici o grija in plus pe cerul copilariei mele. Mai stau un pic aici, pe bancuta, si o zbughesc la garla sa ma scald.

-Uite, tine minte: coada-soricelului e pentru splina; patlagina e pentru ficat; rostopasca e pentru fiere, musetelul e pentru cand te infectezi; teiul e pentru raceala. Ma uitam la ele si nu pricepeam:   de ce sa-i trebuiasca splinei coada-soricelului? Bunica avea cate o planta medicinala pentru orice nevoie. I se spunea, cam in deradere, “coana farmacista”, dar leacurile sale amare erau cautate si respectate de noi toti, copii, veri,  matusi si nepoti. Asculta cu regularitate emisiunea “Sfatul medicului” la radioul Mamaia cu tranzistori, care statea deschis toata ziua pe masa din bucatarie.

-Nepoate, tu esti destept, ai citit multe carti. Spune-mi: de ce mi-e frica de moarte? Spune-mi ce sa ma fac. Of, of, tare mi-e frica!

Mamaia a facut  bai de namol, la Techirghiol, pentru picioare. O duceau copiii. Tragea mereu la aceeasi gazda, cu pensiune completa.

-Imi puneau cate  o farfurie plina varf cu mazare verde de la ei din gradina, povestea. Era asa de buuuna! Mazarea e foarte buna pentru diabet, sa stii.

Si apa de la izvorul 10 de la Slanic Moldova a baut, pentru rinichi. Cat de complicata este  viata pentru cine  are  grija de fiecare madular in parte, ma gandeam. Si cat de multe lucruri trebuie sa tina minte. Sa le aduni, sa le usuci…

Cotele apelor Dunarii incep cu regularitate la ora dousprezece fara zece minute. Desi ascult in fiecare zi la radio, n-am auzit sa fi descoperit cineva leacul batranetii si al mortii. Nu am ce sa-i raspund bunicii, ca sa-i dau o veste buna. Si apoi, ea stie cel mai bine ce si cum…

Pe marginea drumului rostopasca creste si acum in voie, si patlagina se simte ca la ea acasa. Nu le mai culege nimeni. Casa bunicii nu mai este de zece ani. Pamantul a fost ras si batatorit, si locul ei nu se mai cunoaste.  Cu discretie, asa cum a trait, mamaia a trecut si ea la Domnul, unde s-a vindecat de toate madularele.