Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


15May2012 postat in: colaborari
Untitled GICA
 
Si-a certat rau Gica Pasculescu,
Fetele,
Ca n-au plans la moartea
Bunicii lor.
Ce nepoate sunteti voi,
Daca nu stiti sa-mi plangeti mama?
Lacrima cat oul de bibilica,
Asta  va sade bine,
Sa aud de la Dunare
Cum bociti moarta –
Si cand colo?
Nimic.
Nimic pentru ca v-a crescut,
v-a spalat si imbracat, cand ati facut pe voi,
v-a facut de mancare si v-a dat in gura,
v-a invatat sa fiti fete la casa omului.
Ce sentiment poetic transmiteti voi in comuna Orlea?
Hai?
 
A tipat rau pe ele
Gica Pasculescu,
Baiatul cel mic al lui Benone Pasculescu,
Om cat malu la stat
Si caracter –
Voisera parintii Sa-l faca preot pe Gica,
Dar avea in vine sangele lor iute,
Si a fugit la Constanta
Unde s-a imbarcat marinar.
Navei pe care calatorea
I s-a incalcit elicea in alge,
Si unul singur a avut corajul sa coboare sub ea
Si a eliberat-o:
Fugitul din tagma sfintilor
Gica Pasculescu.
 
A scris la revista Flacara
Despre el
Adrian Paunescu,
Ma mir ca nu a fost decorat.
Dar eroii astia care faceau fapte de vitejie intr-o ureche
Nu erau luati in seama Sa nu si-o ia in cap.
 
Apoi a venit in sat,
s-a casatorit cu Maria,
femeie asezata,
profesoara de fizica in Corabia,
si au avut doua fete.
 
S-a dat Gica pe brazda,
A ajuns ca strabunicul lui, liberal,
Primar, In comuna Orlea.
Datorita lui,
Santurile Orlei din fata caselor
Au fost canalizate
Si casile
Au avu podete de piatra,
Iar in centru
Orlenii
Au avut piata
Sa isi tot vanda
Legumele, fructele si lactatele.
 
Dar Gica
A facut mult mai mult decat Atat,
Plus sa imparta pamanturile taranilor,
De pe urma carora,
s-a ales cu sute de procese
si zeci de mii de kilometri
batuti la tribunalele din Caracal,
Craiova, sau Bucuresti:
 
Gica a scris
Monografia comunei Orlea,
Adica
Istoria scrisa in oale si ulcele,
In gorgane de pamant,
In cozi de lingura si furculita,
In cosoare,
In costume populare,
In covoare,
Si in slove rotunjite
A oamenilor acestora Sa nu uite, oricat vor sta pe loc,
Si oriunde se vor duce,
Din ce directie vin.
 
Intr-o buna zi
Ma pomenesc cu varul nostru Onita
Cu fetele lui Gica, La poarta.
Ca au venit sa stea o zi-doua
La mine.
Bine.
Zic.
Fa-le patul in sufragerie,
Arata-le de unde sa-si ia de mancare,
Prezinta-le televizorul,
Si mai stai cu ele de vorba.
Da fetele erau sfioase
Nevoie mare.
Trece o zi
Trec doua,
Trec  trei,
Trece o saptamana,
Si nu mai intreba nimeni de fete.
Nici Gica, nici  mariuca, nevasta-sa,
Nici Onita.
 
Nevasta,
Zic,
Sa nu te superi,
Dar eu nu stiu ce vizita mai e si asta.
Dar imi e si rusine sa intreb,
Sa nu creada ca vreau sa plece de la noi
Pe nepusa in masa.
 
Intr-o dupa-masa,
Cand ne-am intors acasa,
Fetele nu mai erau.
Plecasera la Orlea.
 
Ce-o fi fost si asta?
Zic.
Sa vii sa stai o zi-doua,
Si sa te uite timpul in vizita,
Si cand pleci,
Nici buna-ziua sa nu dai?
 
Dupa doi ai
Aflai ca fetele lui Gica Erau bolnave amandoua
De o boala care
Le va blegi mainile si picioarele,
Le va intuneca mintile,
Si le va omora
Numai dupe ce vor ajunge
Din doua minunatii de fete
Legume neajutorate.
 
Si nu e niciun leac?
Il intreb pe Gica,
La doi – trei ani, dupa vizita.
E unul singur,
Zice.
Sa traiasca intr-o buna zi
O bucurie atat de mare
Incat sa scape de boala
Din bucuria aia.
 
Asa aflai io
De ce isi trimisese Gica fetele
De la Orlea,
La noi, la Craiova,
Intr-o casa cu covoare persane,
Parchet,
Tablouri si bibelouri.
Pacat ca atata frumusete
Nu fusese indeajuns
Sa puna pe fuga boala.
 
Gica bea.
Sa uite ca are sute de procese.
Ca nu are serviciu si salariu
Daca nu iese primar.
Ca nu are bani de medicamente, chiar si inutile,
Pentru fete.
Ca si prin pielea Mariucai,
Neveste-si,
Ies cosuri
De cancer .
 
Eu i-am dat, fara stirea lui Gica,
75 de euro, Mariucai.
Si cand moartea era pe aproape,
Si nu se mai puteau bucura,
Doua lantisoare cu crucifixuri de argint
Pentru fete.
 
 
 
Si  uite asa,
Au murit
Una cate una,
Fetele.
Apoi, Mariuca, sotia.
 
Gica,
Pe numele lui de scriitor,
Gil Pasculescu,
A ramas singur in casa parinteasca.
 
Nu ii scriu,
Desi imi vine unchi,
Ca nu stiu ce sa-i spun.
 
Nici macar nu ii pot spune
Ca Dumnezeu e bun.
Nici macar nu ii pot spune
Ca e un sfant.
Pentru ca sfintii
Nu beau,
Nu sunt barbati cu cate o femeie,
Cat sunt in putere,
Nu scriu literatura,
 
Si ce era mai important,
Ca de la asta plecasem,
Nici nu isi cearta fetele
Ca nu au plans destul,
La moartea bunicii lor.
Asta nu-mi iese din minte.
Ce rau i-o parea lui Gica,
Ca si-a certat fetele
Cu atata naduf,
El,
Fugitul din tagma sfintilor,
Gica Pasculescu…
 
15 mai 2012
 
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian




Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:775