Hrana pentru suflet a ateismului științific

"Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii" (Romani 12,2)

Astăzi se petrec tot felul de lucruri nerușinate. În trecut nu era însă așa, era mai mare disciplină.

Anul: 1969, undeva în România, într-un sat de munte.

-Copii, zise profesoara de biologie,  sufletul nu există. Sufletul este acea respirație care iese pe gură sau pe nas. Concepțiile mistico-religioase învață greșit că sufletul este creat de Dumnezeu și este nemuritor. Evoluționismul, darwinismul, ateismul științific, parți componente ale materialismului dialectic,  ne dovedesc însă fără dubii  cum a apărut sufletul la primele vertebrate cu respirație pulmonară,  la batracieni. Ce este sufletul?

-Eu, eu, eu! Sufletul este aburul care iese din gură când vorbim iarna când e ger afară.

Broaștele însă nu vorbesc. Ergo, nu au suflet. Andrei introduse maculatorul de biologie în ghiozdan și clasă problema sufletului broaștelor pentru altădată, când va avea timp să cugete la ea. Deocamdată era mai preocupat de vacanța de iarnă ce începe mâine și de tabăra de la Homorod Băi, Harghita, unde l-au trimis mama și tata ca să mai scape de el – adică ba nu, ci ca să se dezvolte armonios fizic și psihic în colectivitate. Tabăra e gratuită, și o săptămână va primi mâncare trei mese pe zi, dimineața ceai cu  felie de pâine unsă cu unt sau margarină și gem de coacăze, la prânz tocăniță de cartofi  și ciorbă de perișoare, la desert prăjitură cu glazură, iar seara ostropel cu bucățele de carne de vită. Un fel de gulaș unguresc.

Dezvoltarea fizică se efectua  în cadrul organizat al drumețiilor prin pădure cu însoțitor, al bătăilor cu bulgări de zăpadă și a datului cu sania pe derdeluș. Dezvoltarea fizică  se mai desfășura și seara în club, unde erau mese de ping-pong. Cât despre dezvoltarea facultăților intelectuale și psiho-afective, pe care organizatorii le grupau laolaltă, pentrucă nu erau în legătură cu mușchii și cu  mișcarea fizică, acestea se efectuau tot în club,  unde erau mese  de remy și de șah, și mai era și un cinematograf.

Aici la cinematograf Andrei văzu două filme care i-au marcat puternic facultățile intelectuale și psiho-afective pentru tot restul vieții. Este vorba de Loana, cu Raquel Welch, această Pamela Anderson a anilor ’60, și de Goana după aur cu Charlie Chaplin. Din primul film, puștiul de 12 ani învăță care este idealul hollywoodian de frumusețe feminină, mai învăță ca în urmă cu un million de ani  au existat dinozauri, și al treilea că idealul feminin s-a luptat cu dinozaurii și i-a învins. Din cel de-al doilea film i s-a întipărit bine în minte până în ziua de azi alt ideal hollywoodian, cel  al glamour-ului petrecerilor mondene de revelion, cu șampanie și confetti, la care sărăntocii care se hrăneau cu supă de bocanc se uitau cu jind pe fereastră.

Tabăra s-a încheiat cum e și firesc cu un foc de  tabără, în jurul căruia  s-au cântat cântece specifice și s-au recitat poezii. Andrei s-a întors acasă cu un ușor regret pentru acele zile de libertate, dar și cu aspirația secretă de a afla mai multe despre dinozauri, care din păcate dispăruseră cu totul și nu se mai puteau găsi pe nicăieri.  Nu însă și războinicele blonde, tatuate, îmbrăcate sumar. Pe una dintre ele a văzut-o în vara următoare la plajă, pe malul gârlei. Doina, o tânără din clasa a opta la școala generală din sat,  simpatizantă a  mișcarii hippy, a venit la plajă pictată pe picioare  cu carioca. Da, nici mai mult nici mai puțin: pe gambe și mai sus de genunchi își desenase flori multicolore și un curcubeu buclat. A văzut-o și Iulian, milițianul satului, care avea consemn să urmărească orice fenomen  antisocial din mediul tinerilor, și care nu se știe prin ce minune a apărut la fața locului instantaneu,  în bocanci, cu caschetă și pistol la centură.  N-a fost nevoie să ia  alte măsuri, deoarece carioca s-a spălat imediat la prima baie, dar impresia totuși a rămas.

Petrecerile cu panglici și confetti erau   totuși permise, și nu doar de revelion. Se organizau pentru copii discoteci la școală, în mediul strict controlat de profesori și diriginți. Tovarășa de limba rusă aducea de acasă discuri cu  canțonete și valsuri. Tinerii satului se distrau la baluri cu fanfară de țigani, cu tobe și trompete, în sala Căminului Cultural. Elevii nu aveau însă  voie aici. Era mare strictețe.