Blogul lui Florin Giurcă


29Jun2010




Untitled

Intrebari despre pace

 

Ce este pacea? Credeam ca stiu ce este pacea, dar s-a dovedit ca sentimentul de pace este extrem de volatil. De indata ce o experimentam, cugetul prindea curaj si se departa de ea. O cautam uneori fara sa o gasesc, luni in sir. Pentru ca sa ma gaseasca ea pe mine intr-o strafulgerare de clipa. Pana la urma am inteles ca pacea trebuie cautata intr-anumite locuri, si intr-un anumit fel, dar vine si cand vrea ea, daca nu o caut cum trebuie. Tin minte ca odata aveam o discutie in contradictoriu cu seful meu,  el imi vorbea pe un ton ridicat iar eu stateam cu capul plecat, blestemand in minte situatia penibila si umilitoare. Desigur ca el avea dreptate, dar atunci nu ma puteam gandi la asta. Dar deodata, nu stiu prin ce minune, am simtit ca intr-o clipa mi se ridica un nor de pe crestet si furtuna gandurilor se potoleste. Si ce este cel mai interesant, e ca si seful s-a calmat deindata. “In sfarsit…” zice el, si incheie subiectul. Nu as fi tinut minte episodul, daca n-ar fi existat potolirea aceea aproape instantanee a furtunii din cap, si pacea care m-a inundat pret de cateva minute bune.

 

Se poate comunica pacea? Se pare ca da, pacea e un sentiment care sta in relatie cu o comuniune de persoane. “Pacea Mea o dau voua”, a spus Hristos.  In alt loc, a spus ucenicilor, cand i-a trimis la propovaduire, sa dea pacea lor locuitorilor casei in care gazduiesc, daca sunt primiti cum se cuvine, sau dimpotriva sa o ridice de la ei daca nu sunt primiti.  Pacea fiind un sentiment interior, nu pot vorbi despre ea decat din perspectiva trairilor personale. Stiu, din lecturile filocalice, cam despre ce este vorba la modul teoretic, si am vazut traitori induhovniciti in preajjma manastirilor cu figura luminata de pace interioara. Dar nu despre aceste aspecte indeobste cunoscute vreau sa vorbesc, ci despre experienta personala a pacii. Lucru destul de dificil si nu lipsit de riscuri, din anumite pricini.

 

Nu cred ca pacea e ceva, o abilitate  care poate fi dobandita  prin tehnici. Nici  prin eforturi si exercitii psihice, nici prin meditatii, nici medicamentos, asta  este altceva, este un culturism al mintii. Nu tine de suflet, ci de chimia enzimelor si neurotransmitatorilor din creier.  Pacea despre care vorbesc este un har. O stare care nu este proprie mintii, ci este daruita.

 

Dar mai degraba pun altfel intrebarea. De ce ne place ortodoxia?

Ortodoxia este sufletul omului, spunea cineva. Mie de exemplu imi place pentru Sfanta Liturghie, pentru pacea cantarilor si rugaciunilor, pentru Maica Domnului cea mult milostiva si mult rugatoare pentru noi.  Si pentru  Cuvioasa Paraschiva si pelerinajul din octombrie de la Iasi, catre care plec la ora patru dimineata de acasa, cand nu este inca nimeni pe drum pana pe la Vaslui, si in timpul drumului ma gandesc la tot felul de lucruri, dar odata ajuns la Cuvioasa, toate se linistesc si dispar. Si pentru dealul Mitropoliei din Bucuresti si moastele Sfantului Dimitrie Basarabov, catre care am alergat pe vremea cand nu umblam pe la biserica, si pentru smerenia  icoanelor lui Parvu Mutu de la biserica manastirii Sinaia, si pentru parintele Cleopa si parintele Arsenie Papacioc si parintele Teofil. Si pentru multe, multe altele care am vazut ca imi aduc pacea in suflet.

Da, ortodoxia este sufletul omului. Uite, am plecat ca sa caut pacea si am gasit ortodoxia!

 

 





Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1689