Blogul lui Florin Giurcă


23Nov2010




Untitled

Istoria unui galben

 

Istoria nu a fost una din preferatele mele în școala generală. Ba pot spune că a fost o vreme când o detestam. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată în vremea când la catedra de istorie a școlii generale din comună a fost numit  domnul profesor  Badiu.

 

Despre profesorul de istorie pe care l-am avut in clasa a VI-a știam că fusese cândva  preot, poate în vechiul regim, dar acum,  din motive necunoscute mie,  nu mai slujea in biserica. Era în vârstă, probabil pensionat.  Nu știam cine era și de ce  venise tocmai în sat la noi,  dar oamenii din sat  cunoșteau  anumite lucruri din trecutul lui, căci vorbeau in soapta și cu mâna la gură despre el  si clatinau din cap: țțțț… Era extrem de sever și neînduplecat cu loazele care nu-și învățau lecția despre Traian și  Decebal sau despre Mihai Viteazu.

 

În fața profesorului Badiu nu prea mergea cu scuzele: dom’ profesor, a fătat vițica și m-am dus la veterinar și n-am avut timp să învăț, sau  m-a trimis tata la Cooperativă să cumpăr cuie și a venit noaptea și am călcat într-o baltă și mama n-a avut alți pantaloni să mă schimbe și a trebuit să stau acasă și n-am știut ce avem pentru azi. Nu, “Popa Badiu” pur și simplu te lăsa corigent fără comentarii. Nu știi de unde veneau și unde se duceau pecenegii, cumanii, costobocii  și tătarii?? Stai jos, ai nota 2.  Eu chiar nota 2 n-am luat, dar  păstrez în memorie și acum rușinea unui 6 scris cu tușul negru în carnetul de note, scris apăsat și îngroșat, ca un vot de blam suplimentar.

 

Înainte de vacanța de iarnă domnul Badiu a lansat vestea că organizează un muzeu de istorie în holul școlii. Oricare elev va aduce pentru muzeu un lucru vechi, găsit în pod, fie  ladă de zestre de la bunici,  fie costume naționale, unelte vechi, orice, dar să fie vechi, acela va primi un 10 la istorie. Am întrebat-o pe mamaia, dar lada ei de zestre   era într-o stare irecuperabilă. L-am întrebat pe tataia, dar uneltele lui vechi erau toate în stare de funcționare și indispensabile: țesala cu țepi ascuțiți de sârmă pentru țesălat  vitele, tocila cu piatră de moară pentru ascuțit cuțitele și coasa, talanga pentru pus la gâtul țapului (talanga o primeam noi nepoții numai o dată pe an, înainte de  Anul Nou, când mergeam cu plugușorul ca să urăm – aho,  aho, știți voi…).

 

Fără success în cercetările mele istorice, mergeam înciudat către casă, cu capul în pământ. Nu întrezăream nici o posibilitate de a-mi îndrepta media la afurisita asta de istorie. Când, deodată, privirea mi-a căzut asupra a ceva rotund și lucios din praful de pe uliță. Era o monedă. Cine a găsit vreodată un ban pe jos și nu l-a luat? Mă aplec, ridic moneda, și, uimit, îmi dau seama că aveam în mână un ban rarisim, de colecție: era o monedă austriacă,  din sec. XVIII, din metal galben.  Mândru nevoie mare, fără să-i spun cum am intrat în posesia bănuțului, i l-am dus  domnului profesor, la el acasă – stătea în gazdă la o familie din sat.

 

-E un creițar, zice, o monedă valoroasă. Veneau ciobanii de peste munți, din Ardeal, în secolul trecut, ei aduceau bani din ăștia pe aici. Aici la noi pe valea Râmnicului se întâlneau bacii ungureni cu cei  moldoveni  și cu cei vrânceni. L-ai găsit pe jos, nu? Înseamnă că baciul moldovean  a vândut niște  oi la cel vrâncean și la cel ungurean, dar a pierdut banii sau i-au fost furați, cine știe? Domnul Badiu mi-a povestit mai multe lucruri atunci, dar nu le mai țin minte pe toate, și a zis că sunt mic și nu înteleg, dar când o să mai cresc o să înțeleg mai multe despre istorie în general și despre comuniști in particular. Ce-o fi vrut să zică? Mama mi-a zis să tac din gură.

 

Profesorul Badiu mi-a dat zecele promis,  iar pe deasupra mi-a mai dat un set de vopseluri de pictat tempera în ulei (el picta icoane) și o sticluță de medicamente cu acid sulfuric, ca să încondeiez ouă  la Paște. Mi-a explicat cum să fac, cu ceară de albine. Eu însă am încercat să fabric cu el explozibil (trinitroglicerină) pe aragaz, după reteta din cartea de chimie, din emulsia de mâini pe bază de glicerină a mamei. Însă nici pentru idea asta nu m-a felicitat mama.

Post tema
postat in categoria povestiri la tema numismatica







Parohia Petresti


Sat, 11 Dec 2010 12:39:00 admin: Pe celalalt profesor il chema Ionescu, mi-am amintit. Si eu am facut franceza si latina cu el, am facut si eu un an de latina, desi am facut realul de la bun inceput. Revenind la profesorul de istotorie, in afara de moneda i-am mai dus un vas de lut antic (era un fel de cana cu gura stramta) descoperit la Altin-Tepe, in Dobrogea, din perioada greco-romana. Mi-l daduse o ruda de-a mea din Constanta, careia ii povestisem despre problema mea cu muzeul. Obiectele astea au stat o vreme intr-o vitrina in holul liceului (functioma in vechea cladire interbelica, fostul Palat Administrativ al Plasii), dupa aceea nu mai stiu ce s-a intamplat cu ele dupa mutarea in noua cladire de peste drum. Ar fi un subiect de cercetare pentru pasionatii de istorie ai scolii, cum este amicul Marian, sa dea de urma exponatelor, daca or mai fi prin vreun pod.

Fri, 10 Dec 2010 14:59:50 mioara: Aveti dreptate, am gresit anii. A fost in anul scolar 1968 - 1969. Fiind preocupata de subiect, am scris incorect. Am fost pomotie 1972 a Liceului de cultura generala Dumitresti. Si celalalt "profesor popa" mi-a fost profesor de franceza, dar era un om serios. Nu imi amintesc cum il chema. Dar nu spui ce s-a intamplat cu moneda? Pentru un colectionar e valoare din orice metal ar fi.

Fri, 10 Dec 2010 13:20:39 admin: In 78-79? Cred ca faptele s-au petrecut cu vreo 10 ani mai devreme, daca e vorba despre acelasi profesor Badiu. A mai fost un profesor fost preot care a predat latina, l-am avut si eu, s-ar putea sa fie vorba despre celalalt, si mi se pare ca tot Badiu il chema. Un lant de coincidente ciudate...

Fri, 10 Dec 2010 11:02:06 mioara: Eram in cl.IX la Liceul Dumitresti, anul scolar 1978 - 1979, cand a avenit acest Badiu la scoala noastra ca profesor. Preda limba latina la clasa noastra. Pentru ca faceam practica agricola la inceputul fiecarui an, el a mers cu noi(dirigintele prof. de matematica Neagu Procopie era bolnav) si a inceput sa-mi faca avansuri. Pentru ca l-am tinut la distanta, cand am revenit ma tot asculta fara sa-mi puna note. La primul extemporal nu am stiut perfect. La corectare mi la mazgalit apasat cu un 4 mare(pentru ca scrisesem ceva corect). Dar felul cum mi l-a mazgalit a suparat-o foarte tare pe mama, care stia ca eu ii respinsesem avansurile. Director de liceu era domnul Giurca Nicolae, care fiind un om drept si corect a vazut ca mi s-a facut nedreptate si a indrumat-o pe mama la Focsani la Inspectorat. Nu stiu ce a primit domnul raspopit, cert e ca a fost mutat de la scoala noastra si toata lumea a scapat de el. Eu am urat atat de tare limba latina, ca am trecut la real in clasa a X. Asa ca ti-am dat dreptate cu straduinta ta de a gasi ceva sa-ti maresti nota. Astea sunt amintiri din copilarie, si mai bune si mai rele. Cu stima, Mioara

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:2549