Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


08Jul2010




Untitled

La cosit

 

De-atatea ori am facut drumul acela, ca il stiam cu ochii inchisi. Mai greu era primul urcus. Curelusele sandalelor scalciate se mai tineau in cateva fire de ata, pietricele si praf  imi intra sub talpi. O sa ma certe mama, daca se rup. Copitele vitelor se imprimasera adanc in pamantul clisos, opintindu-se la deal, formand cate doua gropite gemene in care mai vedeam inca apa. Tare mi-e sete. Sa nu bei de acolo, nici din baltile de pe marginea drumului!  Corcoduse salbatice, mici si rosii, pe marginea drumului, in tufisuri tepoase. Sunt bune de sete. Sufertasul cu mancare,  trei craticioare emailate,   puse una peste alta, si deasupra un capac, il plimb  dintr-o mana intr-alta, atent sa nu vars ciorba  pe jos.   Dupa primul urcus vine drumul drept, pot sa merg prin iarba, lacuste zboara in toate directiile la fiecare pas. Un sarpe mic, verde si lucios, cu doua pete galbele dupa urechi, dispare intr-o clipa sub pamant. Dupa drumul drept mai vine un urcus domol si intru in Tarna. Aici e frumos, ca se vede rapa cea mare a dealului din Roscari, si sunt pomi si este si umbra. Sub un pom, la umbra, stau tata si cosasii.     

-Bravo mai baiete, se bucura tata, e calda mancarea? Stai jos!

Dar nu stau. Ma reped la  fantana cu ciutura unde, pe marginea ghizdului de bolovani  asteapta o galeata grea de lemn, aproape putrezita, plina cu apa rece. Nu te uita in fantana! Ma uit: un cerculet argintiu,  departe, jos, in care se vede in oglinda imaginea mea rasturnata.

Oamenii mananca alene ciorba  si mancarea  de cartofi cu sos rosu, in care inting bucati de mamaliga.

-Uite, vezi, de la nucul asta pana in vale, la parau, e lotul nostru. Aici e hotarul, tine minte, am pus o piatra. De la drum, nucul, pana la parau. Cand eu n-oi mai fi, sa stii unde ai pamantul. Tie o sa-ti ramana.

Tata glumeste. Cum adica: cand n-o mai fi? Adica unde se duce? Si eu ce sa fac cu pamantul, ce stiu eu?

O iau la goana la vale, spre parau. Nu mai culca fanul la pamant!  Gleznele si genunchii mereu juliti au coji negre sub care puroiul musteste. Rapa de dincolo de parau  se inalta pana la cer. O cararuie urca malul serpuit pana sus de tot. As vrea sa ma duc odata pe cararea asta, sa vad lumea de acolo, de sus.

-Tata, sa mergem pe acolo, vrei?

Da, te duce tata, cand o sa cresti mai mare.

Ma mai uit odata plin de nadejde la cararuia ingusta care urca rapa, si pe care o sa merg si eu candva, cand o sa fiu mare…

 

La intoarcere e cel mai bine, sufertasul e usor, soarele s-a coborat catre  culmile muntilor. O tin tot intr-o goanna pana cobor dealul. Nu mai alerga la vale, o sa cazi! Nu cad.

-Bai, Torase, stii ce-am vazut in Tarna? Uite-atata un sarpe  de mare!

 

 





Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite: