
Luigi si Mariana
-
E greu, fac naveta in fiecare zi osutacincizeci de kilometri, ingrijesc o familie
Sotul
Marianei sta taciturn in fotoliu si se uita siderat la femeia care vorbeste
intr-una de mai bine de o jumatate de ora. - E pazza, zice, si se ciocaneste cu
degetul in frunte, aratand spre ea. Zice ca sunt nebuna, traduce Mariana. Zice
ca sunt prea vorbareata chiar si pentru italieni. Familia lui nu ma suporta, tu!
Nici soacra-mea, nici sora-sa. Au impresia ca l-am luat de barbat ca sa-i vanez
averea. Dar mie nu-mi trebuie nimic!
De
Casuta
lor nu e terminata, mai au de lucru pe la exterior; in curte sunt gramezi de
pietris si nisip, un malaxor, dar Mariana are deja in minte cum va arata: aici
gradinita de legume, aici un prun, aici un rond de flori. Dincolo de gard, teren
agricol si muntele golas, cu pantele domoale ascunse de nori. Nici un vecin pe o
raza de doi kilometri. Doi pisoi
pripasiti vin sa bea lapte dintr-o strachina.
-
Ultima data am fost in tara in vara asta. A murit frate-meu, am fost sa-l inmormantez. Uite, luati
niste bazilico de la noi din gradina,
italienii pun mult busuioc in mancare. Uite si o punga cu rosii, sa mancati pe
drum, avem rosii in gradina pana in decembrie. Aveti loc in masina sa luati si pachetul asta pentru
maica-mea? Mama e bolnava, i-am tot zis sa vina la noi, avem o camera
disponibila, clima e foarte placuta, dar nu vrea.
Mariana e o persoana extrem de volubila si voluntara. Prezenta ei insufleteste atmosfera. Luigi cel posomorat se lumineaza la fata numai cand o priveste. Casa, impodobita cu flori, cu bibelouri, dantele si fotografii in tot locul este in mod clar impregnata de exuberanta ei.
- Lui Luigi ii este foarte frica sa vina in Romania. Ii este frica de romani, zice ca suntem salbatici. Si-a facut impresie proasta de la televizor. Spuneti si voi daca-i normal. Non sei normale, caro! Spuneti-le la ai mei ca vin acasa de Paste.
Se
anunta o zi senina si calda, o frumoasa zi de septembrie. Luigi si Mariana, fata domnului Barladeanu, ne fac cu mana semne de despartire din
poarta. Muntele Velino, al treilea ca inaltime din Apenini, cu varful umbrit de nori, ramane undeva in
spatele nostru.
Parintele Arsenie
Papacioc
Dacă
pomenim pe cineva, este, poate, departe de tine, nu are cum să ştie că tu îl
pomeneşti. Tu chiar eşti în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu,
pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, şi tu, conştient, vrei să fii un
împlinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te
numeşti un mântuitor cândva şi undeva. Tu
pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a auzit
rugăciunea.
Chiar
Traian, care a fost păgân, a avut o fiică, Drosida, care a ajuns Sfânta Muceniţă
Drosida. S-a botezat singură, drăgălaşa. împăratului Traian i se
dusese vestea şi a rămas vorba: „Bun ca Traian!". Era un suflet bun, drept, nu
i se
cerea mai mult decât să fie drept. Sfântul Grigorie Dialogul, văzând atâtea
lucruri făcute de Traian şi că având un nume aşa de binecuvântat, s-a rugat lui
Dumnezeu pentru el ca să-l ierte. Sfântul Grigorie a trăit în jurul anului 500,
de când avem Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Şi s-a rugat lui
Dumnezeu să-l ierte pe Traian. Deci a intrat într-un dialog cu Cerul şi a auzit
un glas: „Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunea, dar să nu te mai rogi pentru păgâni!".
Sfântul Grigorie a intrat într-un dialog cu Cel ce mântuieşte şi i-a dat putinţa
lui Traian să fie şi el în împărăţia Cerurilor.
Sfânta
Tecla, de
care aţi auzit, ucenica Sfântului Apostol Pavel, a fost prima muceniţă a lui
Hristos. A fost o femeie peste măsură de frumoasă şi o pofteau guvernatorii şi o
trimiteau din cetate în cetate să se lepede de Hristos. într-o noapte a găzduit
la o femeie căreia îi murise fata. Fata se arată mamei sale în vis şi îi spune:
„Mamă, eu am murit nebotezată şi am ajuns în iad. Roag-o tu pe Tecla, că
ţine mult Hristos la ea, să se roage Lui ca să mă
ierte!"
Sfânta
Tecla acceptă
rugămintea şi se roagă Mântuitorului Hristos: „Iart-o, Doamne, că uite, eu sunt
chinuită şi mama ei poartă grijă de mine!" în noaptea, următoare îi apare din
nou în vis maicii sale zicându-i: „Mamă, sunt fericită! Cu rugăciunile Sfintei
Tecla m-am
mântuit!" Aceste două persoane pomenite mai sus reprezintă două cazuri pe care
le cunoaştem noi că s-au mântuit fară botez.
Tu,
dacă pomeneşti pe cineva, trăieşti cu toată lumea, cu fraţii tăi de credinţă. Şi
sunt obligaţi faţă de cel care îi ajută la mântuire într-o formă anonimă - dar
ştie Dumnezeu. Mai departe, după rugăciune, ţine relaţia cu omul. Aruncă-i un
zâmbet, ca să vadă că nu îi eşti duşman. Nu un rânjet. Aruncă-i un zâmbet dacă
te provoacă. Soluţia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc şi să nu-l urăsc -aşa cum
este. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această
curăţire a inimii, că Hristos nu vine în inima ta dacă este un duşman acolo. Nu
vă mai preocupaţi cu: „Uite, eu i-am zâmbit şi el mi-a
rânjit!"
Dacă
eşti pe linia adevărului poţi să fii foarte sigur: „Doamne,
eu sunt de vină că e fratele meu
neastâmpărat".