Untitled

Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea

01Feb2010

Untitled

Making of

Am sa arat aici cateva detalii ale lucrului la acest site, dupa modelul realizatorilor de cinema, care fac un grupaj aparte cu dublele care au cazut la montaj. Mai intai, trebuie sa spun ca nu as fi perseverat pana acum daca nu ar fi fost acei cativa vizitatori, foarte putini, care zilnic cerceteaza situl. Deci si acelora (foarte putini, carora le multumesc aici) li se datoreaza existenta in aceasta forma a sitului. Am zis site si nu blog, pentru ca nu am dorit de la inceput sa dau o forma personala articolelor. Din acest motiv nu am optat pentru un produs prefabricat de publicare on-line, gen wordpress, ci am construit situl prin mijloace tehnice proprii. La acest capitol, trebuie sa spun ca cel mai mult am avut de furca cu implementarea mesageriei si a comentariilor, deoarece am avut inca de la inceput de luptat cu atacurile hackerilor si spammerilor. Ca o curiozitate, se pot vedea in aspectul paginilor mai vechi anumite diferente fata de cele mai noi: se datoreaza dezvoltari pas-cu-pas a sitului. In general insa, am cautat sa sterg paginile mai vechi. Dar destul cu partea tehnica.

Despre continutul articolelor chiar nu doresc sa fac nici un comentariu, pe principiul: nu comenta, nu judeca, ci doar povesteste, pe cat posibil. De altfel, ceea ce imi doresc cel mai putin este aspectul de blog de opinie, care atrage ca un magnet polemica. Nu urmaresc defel polemica, ci atentia centrata pe scrierile Parintilor, pentru folosul lor intrinsec, pentru frumusetea lor duhovniceasca. Deci nu in duh polemic,nu ca argumente in dispute ideologice. Asadar, daca aceste extrase patristice au trezit cuiva imboldul de a citi mai mult, acesta este singurul castig pus in balanta.

In rest, celelate lucruri sunt simple subiecte de conversatie. Azi iti viziteaza mintea, maine le uiti. Mie, vizitarea bisericilor mi-a fost insa intotdeauna de mare ajutor. Poate mai mult decat cititul, adica sigur mai mult decat cititul. De la cele mai mari la cele micute, de lemn, de la cele stravechi la cele moderne, cu pardoseala din marmura. Deoarece, cand intru intr-o biserica mi se pare ca toate cuvintele cad deoparte, toate gandurile se ususca si cad.

„Mergeam pretutindeni; imi făceam desigur şi eu cruce; priveam; ascultam, mă rugam: zvâcnit, nesigur, nedecis, încurcat. Dar nu ostenit, nu sătul.”

Parintele Nicolae Steinhard

Viorica insă işi manifesta făţiş evlavia. Mi-a ghicit acele ganduri pe care nici eu nu le desluşeam? Oricum, mi-a fost de mare ajutor. Altfel decat Paul Sim. şi Virgil Cand. Nu prin lecturi.

Ei îi datorez că in toţi acei ani mohoraţi şi agitaţi — in care clipele şi orele treceau infernal de incet, iar golul săptămanilor şi lunilor mai repede ca vantul — nu mi-am pierdut vremea toată pe la cozi, la spaţiul locativ (fusesem alungat de două ori din casă), la raion, la cadre, la ghişete... M-a dus pe la biserici, pe la mai toate. Le ştia ca nimeni alta, aşa cum unele cucoane ştiu cofetăriile şi băcăniile ori boiangeriile; cunoştea in parte pe toţi preoţii, felul lor de a sluji, meritele şi cusururile lor, dacă era mai bine să mergi la vecernie, la maslu ori la liturghie in cutare loc, dacă predica era mai duioasă, mai savantă ori mai lungă aici ori acolo. Am mers cu dansa la vecernia de sambătă la manăstirea Plumbuita, cu tramvaiul 1, şi l-am cunoscut pe stareţul Sofian; am urcat treptele stramte ale bisericuţii Bucur, printre flori, să-l auzim pe părintele Alexe, şi dealul Patriarhiei in ziua de 27 Octombrie, dimineaţa devreme, la scoaterea moaştelor Sfantului Dumitru Basarabov; am făcut Invierea la Mihai Vodă in curtea Arhivelor Statului (te-ai fi crezut la Sienna), la Sfinţii Voievozi in Griviţei, la Catedrala Neamului, atat de incăpătoarea clădire din spatele Arcului de Triumf — şi căreia unii ii spun greşit manăstirea Caşin, după numele staţiei, deşi poartă hramul Sfinţii Arhangheli (sau Voievozi, că e tot una); am ascultat liturghii măreţe la Sf. Spiridon ori la Domniţa Bălaşa, in basilici mari ca in piaţa Vergului ori la podul Sf. Elefterie; am intrat, plecandu-ne capetele, in miniatura de biserică de pe chei, zisă Sf. Spiridon Vechi, cea cu inscripţie in limba siriacă; am văzut-o pe Viorica inchinandu-se la icoana Sfantei Varvara in biserica Enei, la cea făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, din biserica Icoanei sau la cea din Olteni; ba am ajuns şi in cartiere depărtate, in Fundenii copilăriei mele, pe strada Mărţişor langă Arghezi, in Ferentari, la Ghica-Tei; şi am revenit in centru, la biserica grecească din piaţa Pache, la pitita biserică a Doamnei printre magazinele de pe calea Victoriei (imi vine a scrie: printre dughenele de pe Podul Mogoşoaiei), la capela Bibeştilor din strada Sapientei cu aspect de locaş de cult metodist — biserica Ortodoxă şi Istoria Romanilor mă furau deopotrivă, laolaltă. Pretitundeni o urmam pe Viorica, bucuros; odată am auzit-o pe Olga Greceanu comentand Scriptura intr-o după-amiază de duminică, la Bucur: desigur că noi nu suntem criminali, talhari, furi... desigur... dar ca să ne putem numi ai Lui e de ajuns? E de ajuns să nu săvarşim păcate mari? La asta ne mărginim? Şi totuşi cutezăm a ne impărtăşi! Iar eu, nici măcar botezat, simplu spectator, inghiţeam, ascultand-o, o licoare cu slabe urme de otravă. Mergeam pretutindeni; imi făceam desigur şi eu cruce; priveam;

ascultam, mă rugam: zvâcnit, nesigur, nedecis, încurcat. Dar nu ostenit, nu sătul.