Untitled

Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea

02Mar2010

Untitled

Invatatoarea mea

Scoala noastra primara avea doua invatatoare: doamna Gica si doamna Tanta. In vremea aceea, la noi in sat clasa intai si clasa a treia partajau aceeasi sala de clasa si fireste aceeasi invatatoare, in acelasi interval orar, dimineata de la ora opt la ora doisprezece. Dupa-amiaza, de la ora unu (sau ora treisprezece, cum se exprimau cu pretiozitate crainiciii de la radio) intrau in aceeasi incapere clasele a doua si a patra, cu cealalta invatatoare. Deci incepeai „ciclul unu” cu o invatatoare intr-o dimineata (clasa intai) si il terminai (in clasa a patra) cu aceeasi invataoare, intr-o dupa-amiaza. Pe cealalta invatatoare nu o vedeai prin scoala in mod normal decat la serbarea de sfarsit de an. Invatatoarea mea era doamna Gica. Mamele socoteau din timp cu cine le „pica” copilul, iar noi, copiii prescolari, in afara de „al cui esti?” trebuia sa stim sa dam raspuns intotdeuna si la intrebarea obligatorie pusa de adulti: „la ce invataoare faci [scoala]?”. Spuneai „la doamna Gica”, si adultul clatina din cap si murmura „da, da, da…” cu adanci si ascunse semnificatii.

Practic, orele se derulau in felul urmator: prima jumatate din „ora” (adica 25 din cele 50 de minute regulamentare) se lucra cu clasa intai, iar in cealalta jumatate se lucra cu clasa a treia. In rastimpul cand se lucra cu cei mari, celor mici li se dadea ceva de scris, si invers. Eu mai cascam insa gura la cei mari, din curiozitate si din plictiseala. Pe pereti erau pancarte desenate cu mere, pere si pitici, in grupuri de cate doi sau cate trei. Sub desene era cate o problema rebusistica gen „monoverb eliptic”: o litera lipsea din fiecare cuvant si era inlocuita cu o liniuta: „A_a a_e me_e”. Foarte tarziu am inteles cum se folosesc acele panouri si care e utilitatea lor. Imi mai aduc insa aminte de un dispozitiv a carui intrebuintare nu am inteles-o niciodata, nici acum nu stiu cum se foloseste: numaratoarea, sau abacul. Dupa multi ani, cu ocazia unei excursii in fosta URSS, la Cernauti am vazut vanzatoarele la magazin socotind pretul marfurilor cumparate cu asa ceva, asadar se puteau face calcule serioase cu abacul. Pe noi nu ne-a invatat, desi in fata clasei, langa tabla, trona o numaratoare cu bile mari, rosii si albastre. Patru ani a stat acolo, ca o piesa de mobilier misterioasa si impunatoare. Ca si in cazul scheletului pe care il scoteau din laborator si il plimbau pe coridoare pentru cei din "ciclul doi", ne intrebam si noi cand ne vine randul sa ni se arate numaratoarea. Nu ne-a mai aratat, sau am lipsit eu de la lectia aceea.

A fost apoi o vreme cand venea o lectie la istorie la clasa a patra, despre miscarea ilegalista, cand se scoteau din „fundul clasei” niste tablouri stivuite pe jos langa perete si se insiruiau in fata clasei, la vedere. Erau portretele militantilor si conducatorilor Partidului Muncitoresc fost Comunist: Vasile Roaita, Ana Pauker, Gheorgiu-Dej si multi altii, si se spuneau cate ceva despre fiecare. Am vazut cand li s-au aratat celor din clasa a patra, dar cand ne-a venit si noua randul se ni le arate, nu le-a mai scos. Dupa o vreme le-au luat din clasa si le-au dus undeva, nu stiu unde.

Doamna Gica purta pulovere din lana tricotate de ea (probabil tot asa poarta si acum, caci traieste), si in fiecare an de 1 martie ma ridicam pe varful picioarelor ca sa ii prind in piept martisorul cu un bold.

Facutul fundei la martisor si prinsul in piept, asta da incercare dificila, era cel mai greu lucru pe care il aveam de infruntat in clasele unu-patru!