Blogul lui Florin Giurcă


19Aug2010




Untitled

Părintele Natanael, ieromonahul

 

Părintele Natanael bate într-o bună zi la ușa  atelierului  de tâmplărie de pe DN2 (centura orașului), acel atelier  care este gard în gard cu depozitele engross. Are  în mână o servietă grea de piele, burdușită cu diverse pachete și pachețele. Deschide încet ușa secretariatului și așteaptă cuminte într-un colț până ce secretara, o fată tânără și drăguță, ingineră chimistă stagiară, îi adresează un cuvânt.

 

-Pe cine căutați? Aici este un atelier de tâmplărie.

-Da, știu… Am venit… dacă nu vă supărați… poate îmi face cineva o ramă la o icoană. Uitați…

 

Părintele deschise geanta de piele. Cateva reproduceri fotografice pe hârtie lucioasă  sunt puse cu grijă pe biroul secretarei, între mașina de scris electrică  și  fax. Faxul suna de trei  ori și începe să imprime încet, cu un zgomot estompat, un desen de execuție pentru o comandă de la clienți. Suntem în patriarhalul an 1996: desenele se executau în tuș iar scrisorile se băteau la mașina de scris. Atunci l-am cunoscut pe părintele Natanael, ieromonahul.

 

Venise la depozitele engross ca să cumpere provizii de-ale gurii:  biscuiți turcești Kremali cu cremă de cacao, napolitane  de vanilie vrac, rotițe de cașcaval, salam de vară, alune prăjite cu sare. Orez, fasole, arpacaș. 

 

-         N-aveți cumva o cutie? Fac ochii mari.

-         Ce fel de cutie?

-         O cutie goală de carton. Trimit un pachet cu alimentele astea. Tocmai la manastire

 

 Găsesc o cutie în debara:  ambalajul aparatului fax, marca Panasonic. Înghesuiesc alimentele  înăuntru.

 

-         N-aveti cumva  o sfoară?

 

Sfoară, la Marina, la magazie. Rog magazionera pentru doi metri de sfoară. Leg pachetul strâns și mă uit nerăbdător la ceas. Părintele în picioare, transpirat, un monument al răbdării.

 

-         Puteți merge cumva cu mine pâna la oficiul poștal, să pun pachetul? Părintele vorbește șoptit, abia auzit. Ca să nu deranjeze, bag seama.

 

Pot. E cald, praf. Drumul se asfaltează, se circulă alternativ când pe un sens, când pe altul. Mașini grele varsă în urma lor asfaltul  negru aburind, ca o cocă lipicioasă de cozonac. Îndată ce se toarnă, un compresor cu role trece peste el, înainte și înapoi. Minutele trec. Părintele șade pe scaunul din dreapta mea, cu geanta de piele în brațe, rabdator. Barba sură, părul strâns la spate într-un fel de codiță.

 

La  Oficiul Poștal,  după ce stăm la  un rând  de vreo 15 persoane, ajunși în fața ghișeului, ni se respinge pachetul.

 

-         Are marca Panasonic pe el, și Poșta Română nu face reclamă.

 

Ah, desigur. Tocmai fusese dată legea audio-vizualului. Înțeleg situația, toată lumea pricepe ce este aceea o reclamă, ea nu poate  să apară oriunde și oricum.  Și cum eu nu am dreptul sa fac  reclama mărcii Panasonic în vagonul de coletărie CFR…

 

-Găsiți hârtie A4 la librărie. Acoperiți pachetul și reveniți…

 

Cam așa a decurs prima mea întâlnire cu părintele Natanael ieromonahul.  Viețuiește la Mânăstirea B. Este bătrân, acum a rămas el cel mai bătrân din mânăstire. Ultima dată l-am vizitat în urmă cu vreo trei ani, cu o seară înainte ca torenții  prăvăliti din  Făgăraș să spulbere  păstrăvăria din spatele mânăstirii.  Experiența dobândită atunci  în trimiterea coletelor mi-a prins însă  bine. În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște și de Crăciun, îi dau un telefon,  apoi caut prin supermarket o cutie goală, doi metri de sfoară și neapărat hârtie albă de împachetat și îi pun la poșta câțiva biscuiți și napolitane. Și un pomelnic, pentru vii și pentru adormiți.

 

A mai trecut un an, și mulțumim lui Dumnezeu că ne-a îngăduit să  punem încă un colet la poșta…

 

 

Foto:costingxg.blogspot.com/2010/07/manastirea-brancoveanu-sambata-de-sus




Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1785