Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


17Jan2011 postat in: colaborari
Untitled

PIATRA
(sau viața Sfântului Antonie cel Mare)

a fost odată o piatră care a învățat multe despre pietre.
Verbul to be, verbul bâti, verbul être.
Și a ajuns atât de rece
Încât toate pietrele care o cunosteau
Se gândeau, fără de voia lor:
,,Oare care dintre noi

O va ajunge, și-o va întrece?”
Pietrei filozofale i se cerea sfatul
Și datul
În orice împrejurare:
Cu fiecare sfat,
Greutatea ei creștea,
Precum umbra ei,
Tot mai mare.

Și împăratul pietrelor, crescând,
O umplea cu piatră, golind-o de gând.
Piatra a ridicat ochii spre cer
Și a plâns, cum numai pietrele știu
Să se lepede de mister.
A coborât la piatra o piatră de mică
Și i-a spus: ,,du-te-n pustiu, fă-te mică.
Deșert este și înainte, și înapoi,
Asta o știm numai noi,
Pietrele de noroi.
Și totuși, avem datoria,
Față de Dumnezeul stanelor de piatră,
Să stăm de vorba cu El
În pustiul limbii de piatră.”
Și piatra lăsă tot
Și a plecat
Foarte liber
Și foarte curat.
 
Ajungând în pustiu,
S-a rugat, cum numai pietrele știu.
Și Dumnezeul pietrelor s-a îndurat de ea
Și i-a arătat paradisul.
Piatra a încremenit în inima ei
Și a oftat: ,,dacă el este ca nisipul
În univers,

Cum va ajunge la Tine, Doamne,
Piatra mea, cea atât de grea
Și atât de goală la înțeles?”
,,Atâta rană
Am pus în tine, piatră filozofală,
Că tot paradisul
De vei voi, nu o să-ți tulbure visul.
Și atâta dragoste este în tine,
Că toate Mările
De te vor bate
Nu te vor smulge de lângă mine.”
Tăcu piatra.
Odată, târziu,
Când dragostea nu i se mai părea în pustiu,
A ridicat iar oul spre cer, și a întrebat:
,,Dumnezeu al pietrelor,
Cine te iubește mai mult decât piatra mea de asfalt?”
,,Du-te la Alexandria, cu gândul, piatră filozofală,”
I-a răspuns cerul:
,,prima piatră care o să-ți vină în minte
Stă la mine în poală.”
Plecă piatra.
Îi ieși în gând o piatră de cretă
Care lipea pietrelor de rând
Blacheuri pe etichetă.

 ,,Asta?” ,,Asta.” ,,Dar ce face ea?”
,,Nimic. Toată ziua. Servește alte pietre.
Și seara spune: <<Sunt cea mai ticăloasă piatră de pe pământ.
Nu fac nimic toată ziua.
Iartă-mă, Dumnezeu al pietrelor,
Și fă-mă pământ.>>”
 
17 ianuarie 2001


Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian





Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:797