Comentati aceasta stire
Faptele,
intamplarile, sau ceea ce noi numim „intamplari” sau hazard, se inlantuie in univers
intr-o tesatura cu neputinta de descifrat de catre mintea noastra. Scepticii nu vad in ele nici o ratiune,
nici un scop, ci doar rostogolirea
indiferenta a celor sase fete perfect egale ale zarurilor. Cand fata cea
norocoasa a cazut in sus, putem fi multumiti ca am avut noroc, sansa sau bafta.
Matematicienii au descoperit legile probabilitatii sau ale statisticii, sau
legile numerelor mari, care pot da
previziuni pe baza de esantioane (sau exit-poll-uri ) aleatoare, cu o conditie
esentiala: atat fenomenul masurat cat si esantioanele sa fie perfect intamplatoare. Adica sa nu existe nici o intentie, nici o
„mana” inteligenta sa nu
intervina dinafara. Este o premiza simplificatoare. Stiinta matematicii, sau
filozofia, care este modelul mintii
omenesti, face o prima ipoteza simplificatoare pentru a putea legifera universul: Dumnezeu nu exista,
sau chiar daca exista ne prefacem ca nu intervine. Matematica nu studiaza
minunile.
Si
atunci, de unde stim ca exista
purtarea de grija a lui Dumnezeu, pentru ca sa ne incredem in ea? Stim din experienta proprie, si din
marturiile sfintilor, care sunt
persoane demne de crezare.
Cuviosul
Paisie Aghioritul
Să
ne încredinţăm Proniei dumnezeieşti
Cel care urmăreşte
facerile de bine ale lui Dumnezeu,
învaţă să se lase în purtarea Lui de grijă. După aceea se simte ca pruncul în
leagănul său care, dacă îl lasă mama lui pentru puţin, începe să plângă până ce
va veni iarăşi lângă el. A se încrede cineva în Dumnezeu este mare lucru. Când
am mers pentru prima dată în Sfânta Mănăstire Stomiu, nu aveam unde să stau.
Toată mănăstirea era plină de moloz. Am aflat un colţ, lângă o îngrăditură, am
pus ceva pe deasupra ca acoperiş şi acolo îmi petreceam nopţile şezând, deoarece
nu încăpeam să mă întind. Intr-o zi vine la mine un ieromonah, cunoscut de-al
meu, şi-mi spune: „Bine, dar cum stai aici?". „De ce", îi spun, „mirenii au avut
mai mult decât noi? Când i-au spus lui Kanaris [Constantin Kanaris,
personalitate importantă în Revoluţia de la 1821 şi în acţiunile ce vizau
eliberarea Greciei de sub turci], atunci când a
cerut împrumut, «nu-ţi putem da pentru că nu ai patrie?», acela a răspuns: «Vom
dobândi patrie». Dacă un om mirean a avut atâta credinţă, noi să nu avem
încredere în Dumnezeu? Dacă Maica Domnului a iconomisit să mă aflu aici, nu se
va îngriji de mănăstirea ei, atunci când va veni ceasul?". Şi într-adevăr,
cum le-a iconomisit încet-încet pe toate Maica Domnului! îmi aduc aminte că
atunci când meşterii turnau beton ca să facă placa la chiliile ce au ars,
nu ajungea cimentul. Lipsea o treime pentru a fi terminată placa. Vin meşterii
şi-mi spun: „Se termină cimentul. Să punem mai puţin ca să ne ajungă pentru
toată placa?". „Nu", le spun. „Continuaţi normal". Sa aducem altul, nu se putea,
pentru că animalele erau la câmp.
Trebuia să meargă meşterii două ore pâna la
Konita şi două ore până la câmp, ca să afle animalele.
Când să meargă şi când să se întoarcă? După aceea oamenii aveau treburile lor,
nu mai puteau veni în altă zi. Văd că au aruncat totul pe două treimi de placă.
Am intrat în bisericuţă şi spun: „Ce vom face acum, Maica Domnului? Te rog,
ajută-ne!". După aceea am ieşit afară...
-
Şi ce s-a
petrecut, Părinte?
-
Şi placa s-a
terminat şi cimentul a prisosit.
-
Meşterii au
înţeles?
- Cum să nu
înţeleagă? Uneori ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului este foarte
mare!