Blogul lui Florin Giurcă


16Oct2011




Untitled

 

Relatare de la Cuvioasa Parascheva

 

M-am trezit dimineață cu o durere în gât. Când te doare în gât nu mai poți să înghiți, dar eu eram așa de umflat în zonă că abia mai puteam să respir. Mă duc la urgență imediat, îmi zic. Oare mai pot să vorbesc? A, B, C, zic în fața oglinzii de la baie. Modest. La H îmi vine să vomit și renunț.

 

De la ce mi s-a tras? Mi-aduc aminte: când am ajuns acasă  am dat pe gât un pahar de must rece de la frigider,  era așa de acidulat de ziceai că-i coca-cola. Eram transpirat și obosit, am condus non-stop venind de la Iași. Pe drum încercam să mențin direcția dreaptă ca în vis, pe șoseaua udă și din fericire pustie. Dimineata la ora 6, nimeni pe drum. Ascult la CD player suita Spărgătorul de nuci de  Ceaikowski (preferata mea), și mi se pare că aud un acord străin în fluxul sonor. S-o fi stricat cd-ul? Trec pe altceva, pun un Beethoven, simfonia a 5-a. Același acord în septimă mică pe sol minor, constant. O fi ceva în mintea mea? Pun stickul USB cu heavy metal: Metallica, Guns&Roses, AC-DC, Rammestein și alți optzeciști. Același sunet. Hotărât lucru, e ceva în neregulă. Deschid geamul, și atunci realizez că zgomotul provine de la cauciucurile mele de vară care rulau pe șoseaua înghețată. Mă uit la termometru: -1 grad. Câtă dreptate are Guvernul, în marea sa prevedere, să ne amendeze dacă nu punem de la 1 noiembrie anvelope de iarnă conforme cu directivele CEE. Prin vâlcele și văioage fuioare albe de ceața și brumă argintie peste pășuni - vine iarna, gata, de la Cuvioasa Parascheva facem focul în sobă.

 

Când am ajuns în fața sfintelor moaște era 5 dimineața. Unul o lua prin dreapta, altul o lua prin stânga catafalcului. Câte un preot miruia pe fiecare.  M-am închinat, am sărutat pe Sfânta și la ieșire am întrebat pe o măicuță care împărțea flori: dar sfântul Policarp nu este?

-L-au luat în dimineața asta.

-Am înțeles, zic. Cu 5 metri înainte de a ajunge eu,  au bătut clopotele. Pesemne că atunci l-au luat. Bine, atunci, că cel puțin am auzit, dacă nu am văzut. Se cheamă că am fost de față.

 

Patruzeci de stâlpi am parcurs. Drumul se măsoară în stâlpi. Primii 5 i-am făcut pe lumină, pe o stradă în coborâre, de la 14.30 la 18.30. Aveam un bidon de 2 litri de apă plată la mine, dar nimic de mâncare. Am plecat în grabă, m-am hotărât brusc la 11.00 să plec, în ziua de vineri 14 octombrie, în pelerinaj la Cuvioasa. Am luat o geacă îmblănită cu mine pe care am pus-o pe scaunul din dreapta, și ulterior, când am luat pasagerii, un călugăr și două măicuțe, am aruncat-o în portbagaj și am uitat de ea. Ar fi fost bună. Am luat o sapcă din piele tot îmblănită cu urechi rabatabile, asta m-a salvat.

 

Intrând în Vaslui am fost foarte atent ca de data asta să nu mai greșesc drumul,  ci să o iau prima la dreapta cum intru în oraș. Odată m-am încurcat și am mers la Iași pe un drum infernal, plini de gropi ca după bombardament. După Vaslui, la câțiva kilometri, un drum face la dreapta către Tanacu. Îmi aduc aminte de scandalul din urmă cu câțiva ani, de părintele Daniil și sora Irina care a murit în împrejurări  neelucidate în timpul unor molitve de dezlegare. Părintele Daniil și câteva călugărițe au fost excluși din monahism și condamnați la ani de închisoare, iar civilii dar și oamenii Bisericii s-au dezbinat, situându-se pe poziții pro sau contra ireconciliabile.  Am citit multe despre cele întâmplate, dar de comentat nu am comentat niciodată nimic. Cred că ceea ce s-a întâmplat este încă o taină, și este aiurea să-ți dai cu părerea din auzite. Dacă nu s-ar fi aflat nimic, nu ar fi fost exact nici o pierdere pentru cei care au stat pe margine și au comentat. Așa, s-au ales cu bârfa.

 

A face un pelerinaj este o jertfă de bunăvoie, fapt de neînțeles pentru indiferenții față de credință. Nimeni din preajma mea nu vorbea însă  despre credință, se purtau conversații neutre, familiare, între cei care se cunoșteau. Un nene hâtru glumea despre  nepotul său  (băiatul venise prea subțire îmbrăcat, în pulover și cu capul descoperit și a dârdâit așa până dimineață), un copil sărac cu duhul îl striga tot timpul pe unul Nicu ca să vină iar însoțitoarea lui îl certa să tacă; jandarmii întrețineau moralul de pe margine, mai veneau unii cu halate albe cu cafea și ceai, odată au adus pachețele cu sărmăluțe de post, foarte bune. Pe la stâlpul 35 am trecut pe lângă o brutărie arăbească care făcea un fel de lipii și „humus”, asta nu știu ce este, aș fi vrut să iau și eu dar n-am avut pe cine să rog să îmi cumpere. Cineva mi-a luat totuși niște covrigei cu susan, din cei uscați.

 

Un stâlp prea îndepătat… pe la stâlpul 20 au început să apară tarabe cu obiecte „de colportaj religios”, cică așa le zice. Uau, ce de cruci luminoase cu baterii de litiu, cu led-uri viu colorate, ce de icoane 3D, care afișau când pe Mântuitorul când pe Maica Domnului, depinde din ce unghi priveai, ce de îngerași de PVC pudrați cu ceva alb ca pilitura de nuca de cocos! Vai, vai, ce… hmm..  frumos…

 

Pe urmă șirul a mers din ce în ce mai greu. Opriri de o jumătate de oră, apoi mai făceai câțiva pași, apoi iar mai stai o jumătate de oră. Nu contează, îmi zic, asta e nimic. Mii de oameni în față până la colțul străzii. Case cu curți cu flori, vile impozante cu grădini ornamentale, garduri și porți din fier forjat. Îmi iau ca reper câteva persoane în față și în spate, ca să nu mă distanțez, să nu rămân în urmă. Pe stâlpi sunt lipite cu scotch etichete: stâlpul 13 (de lângă ăsta trebuie să plecăm repede, zice nenea cel mucalit), tronsonul 4 (adică strada a patra), zona 3 (asta doar ei știu ce înseamnă). Mai sunt din loc în loc difuzoare din care se aud slujbe și cântări de la Mitropolie – au dat vecernia, litia și utrenia, dupa ora 24.00  au dat înregistrări.

 

Noaptea, puțini țigani pe margine. La început era una care vindea batiste, am luat și eu una, pentru eventualitatea că o să-mi curgă nasul. Nu mi-a curs. Mai vindeau unii crizanteme și busuioc. N-am luat, că mi-am zis că darul pentru Sfânta și pentru Biserică ajunge mai sigur unde trebuie dacă îl pun în cutia milei decât dacă îl dau la ambulanți,  care dau (sau nu) vreo taxă la Primărie.

 

Am citit în viața șfintei Parascheva ca moaștele ei au călatorit îndelung în istorie. Au poposit la Iași pe vremea lui Vasile Lupu, dar au mai fost mutate și de aici până la București și înapoi pe vremea războiului. Nici la Iasi nu au stat într-un singur loc. Dacă m-ar întreba pe mine, aș fi de părere să fie întoarse la Sfinții Trei Ierarhi, unde au fost aduse prima dată, catedrală care a și fost construită special pentru sfintele ei moaște, și care catedrală este încă incomparabil mai frumoasă decât tot ce s-a construit după aceea.

 

Prima dată am auzit eu de sfânta Parascheva de la o colegă de la Centrul de Calcul, pe vremea lui Ceaușescu, doamna Marinescu, care în pauza de masă, desfăcând borcanul de zacuscă, a zis: „astăzi nu se lucrează, că e sfânta Parascheva de la Iași. O sfântă tare „periculoasă”, făcătoare de minuni”. Cuvântul acesta, că e periculoasă, mi-a rămas în minte. Am fost după aceea la Iași într-o problemă de serviciu, și mânat de o curiozitate, am mers la Catedrală și m-am rugat la Sfânta ca să se facă mama bine. Să trăiască. A trăit, și pun asta pe seama Sfintei – nu am spus la nimeni, că oricum e incontrolabil și m-ar fi luat lumea în râs. După aceea am mers și m-am rugat să intre fata mea la facultate, și a fost admisă la trei facultăți. După aceea am mers și m-am rugat să ies cu bine din niște daravele financiare de criză din care nu credeam să mai scap, dar am scăpat. Dar nu doar pentru minunile din viața asta merg la Cuvioasa, ci și pentru mijlocirea pe care o face pentru mine în Cer, de care am nevoie, fiind prea  păcătos.

 

Viața sfintei Parascheva a rămas un bun exemplu de discreție, printre altele. Nu a spus când a plecat de acasă, nu a spus când s-a întors cine este. Discreția este și un semn de credință, căci dacă crezi că știe Dumnezeu, atunci îți este suficient.  Dacă știe Dumnezeu (și cu siguranță știe),  atunci la ce bun să mai faci vâlvă în jurul tău? Toate vor veni la timpul lor, dacă Dumnezeu voiește.

 

Arma și puterea noastră este rugăciunea. Incearcă însă să spui asta unui sceptic în credință! Incearcă să spui unui (neo)protestant, că mergi în pelerinaj la sfintele moaște! Lucrurile astea oripilează pe cine nu crede în ele. Priviți la televizor (dar mai bine nu priviți) sau citiți pe forumuri (în nici un caz nu recomand) cum sunt lăudați mirenii care stau cu orele la rând: fanatici și habotnici sunt cele mai des auzite comentarii.

 

Eu n-am văzut însă la rând nici un fanatic și nici un habotnic. Erau oameni liniștiți, calmi, socializau normal unii cu alții, nu se văitau și nu se isterizau că se bagă cineva în față. Erau oameni care mergeau în vizită la un prieten, cu un buchet de flori în mână. Sfinții sunt prietenii Domnului, și la fel de bine și prietenii noștri. Și nădejdea și credința noastră este că prietenii prietenilor noștri sunt și prietenii noștri!

 

Foto: nenea cel mucalit și nepotul său zgribulit.
Post tema
postat in categoria articole la tema pelerinaj







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1445