Blogul lui Florin Giurcă


10Aug2010




Untitled

Sărmanii satului

 

Mutu era un om vanjos, cu spatele lat si brațele  puternice, de la spartul lemnelor și de la sapă. Când cobora ulița părea că se rostogolește, avea un mers dezarticulat, așa cum îi era și vorbirea. Era surdo-mut. Și sărac cu duhul. Vorbea tare, răcnea mai bine zis, și nevoile și dorințele sale erau extrem de simple și clare. Voia un pahar de țuică, o pâine, o farfurie de fasole prăjită, o ceapă.  Pentru colțul lui de pâine muncea, nu cerea de pomană. Nu mai știu care era numele lui de-adevăratelea.

-Mutule, glumea tata cu el când îl chema la sapă, cum te mai împaci cu baba ta?

- O bat de nu se mai ridică de jos, râdea Mutu.

Trebuia să îi vorbești tare și rar, iar el se pare că înțelegea vorbele după buze.

 

Chelu umbla cu traista în băț și cerea de pomană pe la porți. Copiii (nu toți) strigau în urma lui în derâdere Chelu – Chelu, iar el îi alunga cu pietre și cu vorbe grele. Ferice de cei care, copii fiind, nu și-au încărcat conștiința cu batjocorirea acelui om. Nu seamănă întrucâtva cu o istorie din Vechiul Testament, a profetului Elisei?

 

Vai de crucea lor. Unde o fi? În ce latură de cimitir? Sunt cruci de scândură înnegrită de vreme  în cimitirul din valea satului  pe care nu e trecut nici un nume. Numele lor e scris direct la Dumnezeu, căci, ca săraci cu duhul,  a lor e Împărăția Cerurilor.


Foto: http://www.albumdefamilie.ro/poze/18115_0caaa766/




Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1830