Blogul lui Florin Giurcă


06Aug2010




Untitled

Un colț de covor

 

A fi creștin cu numele nu doare. Nici nu-ți dai seama de asta. Doar atât, că faci ochii mari, a mirare, când afli că ești creștin doar cu numele. Asta am aflat-o eu în urmă cu  vreo douăzeci de ani de la maica Teodorita. Maica Teodorita este o călugăriță pensionată. Se îmbracă  în haine de călugăriță, își petrece viața pe lângă biserică, dar viețuiește nu la o mănăstire, ci în sat cu oamenii.  În vremea aceea  am cunoscut-o însă în oraș, la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo venea,  înainte să se retragă  definitiv, din cauza bătrâneții,  la țară.  Îngrijea de biserică, dădea cu mătura, îndrepta colțul covorului când era luat în picioare de câte cineva neatent, stingea lumânările care  fumegau în sfeșnic. Acolo,  într-o zi, așteptându-l pe părintele Marin, am întrebat-o ce părere are despre icoana pe care o adusesem  ca să o sfințească preotul.

 

-Dar eu nu-L recunosc pe Dumnezeu în fotografia  asta! Nici n-are aureolă!

Icoana, sau fotografia în alb-negru,  îmi fusese data de către niște colegi să o înrămez și să o aduc la biserică spre sfințire, și înfățișa un bărbat cu barbă, cu ochii foarte mari, care privea în sus. M-am uitat atunci la femeie cu gura căscată: cum adică nu-L recunoaște pe Dumnezeu în poză…? Nu înțeleg ce vrea să zică.

-Păi mie așa mi s-a spus de către cei de la cursul MISA, ca e Iisus Hristos. Ce, nu seamănă?

Maica Teodorita s-a aplecat să îndrepte colțul covorului. Si deodată am înțeles, era limpede ca lumina zilei. Cuvintele ei au rămas  definitive și mi-au răsunat multă vreme de atunci în minte, la fel de simple și elementare pe cât erau de categorice. Nu lăsau loc la nici cea mai mică discuție sau îndoială. Iisus Hristos este Dumnezeu, și nu un om îndumnezeit. Nu după trăsături Il recunoști în icoane, ci după însemnele dumnezeirii. A trebuit să-mi plec convingerile atunci, și ceea ce nu puteam să înțeleg sau nici măcar să concep, mi-a devenit simplu și elementar așa cum trebuia să-i fie și unei măicuțe pensionate, aplecate de mijloc ca să îndrepte pe jos un colț de covor.

 

Adevărurile de credință sunt cu atât mai adânci, mai vii, mai lucrătoare,  cu cât nu sunt desprinse din întrebarea “cum e cu putință să existe așa ceva?”. Discuțiile în contradictoriu de pe forumurile religioase, sau de pe la birou, nu aduc de cele mai multe ori decât aprindere și resentimente. Nu cred să se fi câștigat cineva cu mare lucru de pe urma lor. Credința cea lucrătoare erupe însă nici nu te aștepți de unde, așa cum este scris: mulțumesc Ție Doamne, că ai ascuns aceasta celor învățați, și ai descoperit copiilor!

 

Cu maica Teodorita mă întâlnesc și acum, duminica, la liturghie. Vine de fiecare dată cu pași grăbiți, cu broboada neagră  înnodată strâns sub bărbie,  când aude toaca. Se așează în același colț de strană, și îndreaptă în cale un colț de covor, dacă este cumva luat în picioare de cineva neatent.

Post tema
postat in categoria articole la tema Credinta






Parohia Petresti

Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1526