Un proiect neterminat

Spunea cineva ca Ortodoxia este sufletul omului. Ortodoxia este insa un imn de pace adus lui Dumnezeu, scaldat vesnic in lumina. Este sufletul omului luminos si impacat? Judecand dupa fetele sfintilor pictati in incoane, da, sufletul omului se poate odihni in lumina si pacea lui Hristos. Dar mie mi se pare ca si fetele multor duhovnici  traitori in zilele noastre radiaza aceeasi lumina. Si nu numai. Fara sa generalizez, cred ca foarte multi oameni, mai ales in clipele de rugaciune daruite de Dumnezeu, au pe fata aceasta lumina. Deci unii oameni pastreaza pacea aceasta un timp mai indelungat, altii mai scurt. Cred insa ca nu este om in trup care sa nu se  tulbure  cateodata.

Ma gandeam sa fac un fel de retrospectiva a anului care se incheie, un fel de bilant.  Dar mi-am dat seama ca nu as face decat sa insirui niste zerouri unul dupa altul, si ce e mai rau, aducandu-mi-le aminte as irosi alt timp cu aceleasi vechi nimicuri. „ Uitând cele ce  sunt în urmă oricare ar fi ele către cele dinainte să tindeţi”.

Pai bine, va zice careva, cum vom putea atunci sa indreptam defectele, daca le vom trece sub tacere si le vom da uitarii? Sau, as zice eu: cum se face ca la activ trec mai degraba meritele mele, iar la pasiv observ scaderile celorlalti? Asta face numai un  „acuzator public” (adica procuror). Exista si astfel de „procurori”, au si ei rostul lor. Si ca sa nu cad in ispita asta, revin la un proiect mai vechi, inca neterminat: inradacinarea ideii despre propria  pacatosenie.

Sfantul Teofan Zavoratul

Trebuie să înrădăcinăm în noi ideea despre propria păcătoşenie.

Osteniţi-vă să naşteţi şi să înrădăcinaţi în voi ideea despre nimicnicia şi păcătoşenia voastră, care starneşte mânia lui Dumnezeu împotriva voastră. Şi, cand vă apucaţi de rugăciune, să nu vă arătaţi înaintea lui lui Dumnezeu altfel decât aşa... ca nişte păcătoşi, care nu sunteţi buni de nimic. Indată ce veţi primi în inimă o asemenea stare, nu vă veţi mai putea abţine să nu strigaţi: „O, Doamne, mântuieşte, o, Doamne, sporeşte!"

De ce merge rugăciunea prost? Deoarece nu se simte nevoia de Dumnezeu. „Ne putem descurca şi singuri în toate treburile şi nevoile!!" Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea simţirea cuvenită. Fără ea veţi cădea.

Nu te măsura pe tine

Bine faceţi că nu daţi mare importanţă la ceea ce aveţi. Nimicuri... ce treabă aveţi cu ele?! Şi, în general, nu trebuie să vă ocupaţi prea mult de propria persoană. Sfinţii Părinţi spun: „Nu te măsura pe tine". Cea mai bună măsură pentru sine este: „Nu am nimic Doamne, dă-mi să pun început bun! Doamne, cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă!" Şi alungaţi orice gând care vă spune să vă măsuraţi şi, uitând cele ce  sunt în urmă oricare ar fi ele către cele dinainte să tindeţi (Comp. Filip. 3, 13). Vrăjmaşul vă îndeamnă să va măsuraţi pentru ca îngâmfarea să strice tot. Să spuneţi totdeauna în sinea voastră: „Nu am nimic, nu am de ce să mă măsor".

Calea către starea de rugăciune

Toate relaţiile noastre cu Dumnezeu se întemeiază pe rugăciune. Totul constă în rugăciune. Spre ea să vă siliţi.

Rugăciunea nu înseamnă numai a sta în picioare la rugăciune. A ţine mintea şi inima îndreptate către Dumnezeu înseamnă rugăciune, orice poziţie ar avea credinciosul. Pravila de rugăciune are rostul ei, iar această stare de rugăciune îl are pe al ei. Calea către ea  este deprinderea de a-L pomeni întotdeauna pe Dumnezeu si  ceasul cel din urmă cu Judecata. Aşa să va siliti si totul va merge bine. Aceasta va însemna că inlauntrul  vostru îi veţi închina lui Dumnezeu fiecare pas. Iar pasii  trebuie îndrumaţi după porunci. Şi poruncile  le stiti. Asta-i tot! Fiecare situaţie o puteţi incadra intr-o poruncă şi înlăuntru Ii puteţi închina lui Dumnezeu lucrarea voastră. Şi aşa îi veţi închina lui Dumnezeu  loată viata. Ce vă mai trebuie? Nimic. Vedeti cat este de simplu.

postat in categoria articole

Imi place Nu-mi place .0.0

---

Comentati aceasta stire

Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:

Vizite:428