Vor mai înflori ghioceii și anul acesta?
În toți anii
până acum, pe la mijlocul lui februarie,
apăreau de sub frunzele putrezite de anul trecut primele pete vesele de
culoare: primulele și ghioceii, vesele mai ales prin surpriza placută pe care
ne-o provoacă, aducându-ne aminte că totuși există primăvară, că
totuși există înviere. Floricelele poate că s-au pregătit și anul acesta să iasă
la lumină; nu știu ce se întâmplă
acolo jos la nivelul solului, deocamdată mormanele de zăpadă măsoară încă și
trei metri pe alocuri. Un pic de răbdare, și se va topi și aceasta în curând, și
atunci ghioceii și primulele vor înflori ca și cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat, ca
și cum n-ar ști că deasupra lor au stat trei metri de zăpadă, că viscolul a
suflat cu 100 de kilometri la oră zile și săptămâni în șir, și că diminețile
temperaturile coborau sub minus 25 de grade. Natura se reglează de la sine și
nimic din toate astea nu se va mai cunoaște.
Trei valuri
succesive de ninsoare grea cu ispite, necazuri și întristări de tot felul au căzut peste
noi în toți acești ani din urmă, și
cum au venit așa s-au și topit. Mă rugam cu lacrimi și ziua și noaptea pe
întuneric, auzind viscolul cum urlă turbat afară, dar după ce venea dezghețul
uitam tot și îmi râdeam de mine,
cât de speriat și de fraier am putut să fiu, că de fapt n-a fost nici un
pericol. Gloanțele îmi șuierau pe la ceafă, eu le auzeam, dar după ce treceau pe
lângă mine nu-mi mai venea să cred
că m-ar fi putut atinge vreunul, căci erau greșit țintite. Ori că m-aș fi rugat,
ori că nu, rezultatul ar fi fost același, așa credeam.
Pentru aceasta
mi-a dat Dumnezeu rugăciune fără nădejde, căci dacă crezi că pericol n-a fost, atunci nici
ajutorul nu-l vezi și nu-l prețuiești. Am fost tovarăș de nerecunoștință cu cei
nouă leproși care s-au curățit și au întors spatele lui Dumnezeu și s-au
îndepărtat după aceea încotro nu se știe.
Și nici nu se mai știe ce s-a-ntâmplat cu ei.
De câteva zile
tragem nădejde ca primăvara totuși vine, și cele ale naturii își revin în ritmuri. Și, da, încă mai cred ca vor
înflori și anul acesta ghioceii. Din mila lui Dumnezeu, de data
asta…