Blogul lui Florin Giurcă


28Sep2010




Untitled

Ziua recoltei


«Nu judecati ceva înainte de vreme, pâna ce nu va veni Domnul, Care... va vadi sfaturile inimilor» (I Cor. 4, 5)

 

Anotimpul strângerii recoltei ar trebui să fie unul senin, fără temperaturi excesive, fără averse  și descărcări electrice   și în general fără prea multe griji. Nici măcar grija depozitării roadelor, chiar dacă țarina a rodit cumva prea mult. Pe  tarabe, în piețe, mere,  prune, pere,    roșii, ceapă, usturoi, ardei gras și ardei kapia,   ciuperci.  Și mulți struguri. Strugurii de masă, strugurii de vin, albi și  negri, în lădițe, în baxuri și în saci, în piața de struguri, pe marginea drumului, în șanțuri, în remorci, și-n portbagaje.

 

Deși au crescut unii lângă alții, poate chiar  pe butuci alăturați, au băut aceeași apă și s-au încălzit la același soare,  drumul strugurilor albi  se desparte de cel al strugurilor negri  în mod definitiv și irevocabil îndată ce  sunt culeși. Cei  albi se pun în teascuri repede,   iar  mustul se separă și se pune la fermentat până seara, căci altfel se oxidează. Mustul   negru, dimpotrivă, se lasă   trei-patru zile împreună cu  cojile zdrobite, ca vinul să prindă culoare și tanin.

 

Problema e ce facem cu ciorchinii: îi dăm la o parte, sau îi băgăm și pe ei la presă? Aici opiniile sunt destul de  împărțite,  chiar la același autor  am găsit argumente pro și contra, dar una peste alta se consideră că e mai bine să separăm bobițele de ciorchini înainte, ba chiar e obligatoriu în anumite condiții de recolte avariate sau insuficient de bine coapte. Într-un sac de struguri mai găsești însă și o grămadă de gunoaie alogene: frunze uscate, boabe mucegăite, iarbă, urechelnițe, viespi. Problema e la cantități mai mari de struguri dacă mai facem față  să luăm la mână ciorchine cu ciorchine să-l curățăm.

 

Inevitabil vor rămâne unele  impurități, oricât de puriști am fi noi cu cele ce ne înconjoară. Toate se depun în timp la fundul vasului, iar vinul se limpezește la sfârșit, prin însăși firea sau natura lui. Mi se pare extrem de sugestiva pilda limpezirii vinului: oricât s-ar strădui omul să facă ordine și curățenie în jurul lui,  iată că Firea  îi aduce mereu aminte cât de zadarnică e strădania lui dacă uită de partea dinăuntru a vasului, lăsată mai pe planul doi. Căci dacă partea dinafară se curăță singură până la urmă (adică prin grija lui Dumnezeu), ce scuză mai am că nu m-am preocupat de partea dinăuntru, pe care trebuia de fapt s-o curăț mai  întâi, cu apa pocăinței?

 

Nu am nici o scuză. Cu atât mai mult nu am scuză când mă apuc să fac ordine în cămari care nu sunt ale mele. Pentru că nu știu ce este cu adevărat în ele. Dacă un ciorchine mucegăit îl văd cum arată și pot să-l arunc, cum aș putea să procedez la fel cu oamenii? Cum pot să spun despre cineva că este un rătăcit? Adică de putut, pot să spun, dar mai pot să trăiesc alături de el? Să punem ca o ipoteză: fratele meu, sau tatăl meu, sau fiul meu, aproapele meu într-un cuvânt.  Locuiesc cu el în aceeași casă, mănânc cu el la masă. Biserica este casa noastră, dacă ne numim creștini. Și îi spun că este un rătăcit, și îi întorc spatele, și nu vreau să mai aud de el. Și nu numai de el, ci și de toți cei care încă îi mai vorbesc, toți cei care încă îl mai pomenesc. La vii sau la morți, nu contează. Și trag, inevitabil, o linie despărțitoare între oameni,  și zic: cei de-a dreapta mea sunt binecredincioși, cei de-a stânga mea sunt rătăciți, duceți-vă de la  mine și să nu mai aud de voi!

 

Bine, în chip simbolic pot să trag și linia asta între oameni, și cu o anumită aproximație să-i distribui de-a stânga și de-a dreapta, cel puțin temporar. Nu-mi este însă foarte clar: pe mine, pe mine unde să mă pun? Tare m-aș pune în grupul celor merituoși. Căci, priviți, ce roade vrednice de pocăință am adus…

 


Foto: myphotoclub.com/forums/topic/3216 Post tema
postat in categoria articole la tema Blogosfera






Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1911