Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


24Nov2009
Parintele Iustin Parvu

Candva comunitatile satesti erau inchegate in jurul bisericii, asa s-au pazit limba si traditiile si credinta. Este arhicunoscut ca organizarea  rurala a fost distrusa de industrializare, iar comunismul i-a dat numai lovitura de gratie. Nu vom canta insa prohodul crestinismului din cauza migratiei de la sat la oras si nici din cauza globalizarii si a fiicelor ei, multinationalele si industria de divertisment.  Pentru ca, daca  la inceputul istoriei  oamenii au fost ispititi  „cu raul” ca sa paraseasca Biserica (persecutiile),  iata ca la sfarsit ei sunt ispititi „cu binele”. Probabil ca tot in „catacombe” se vor ascunde crestinii, dar in unele spirituale, construite cu rabdare, cu post si cu rugaciune.

 

Parintele Iustin Parvu

Credinta si ravna preotilor

-Care ar fi argumentele pe care le are la īndemīnă un preot să aducă un slab creştin la credinţă?

-   E foarte greu pentru un preot să se confrunte cu cazuri din acestea, canoanele sīnt foarte aspre. Dacă īntr-o parohie ai două, trei familii de sectanţi şi dacă īntr-un an, doi n-ai reuşit să-i redobīndeşti, atunci categoric cazi sub canon. Trebuie să găseşti toate mijloacele să nu se piardă nici unul din turmă... Dimpotrivă, trebuie să aduci aproape pe cel rătăcit. Dacă nu-l readuci, atunci e bine să te laşi de preoţie, să-ţi faci alt rost īn viaţă. Pe păstorul slab cine īl mai ia īn serios? Pe cel neatent cine īl mai angajează? Pe cel care nu ştie să se poarte cu enoriaşii săi, cine īl mai creditează?

-   "Dacă-L pui pe Dumnezeu īn tot ce faci, īl vei găsi īn tot ce—ţi trebuie ", spunea prinţul Ghica.

-   Da, mă sună o femeie din Italia: - Părinte, bătrīna pe care o īngrijeam a murit. N-am nici un rost. Ce să fac? Roagă-te pentru mine! M-am rugat pentru bătrīna care a murit, īn primul rīnd. Apoi m-am rugat şi pentru cei care au rămas pe de lături. Peste o lună primesc un plic īn care erau cinci euro şi o scrisoare: „Părinte, eu sīnt cea care te-a sunat īn legătură cu bătrīna care a murit... Am găsit altă bătrīna pe care o īngrijesc. Mulţumesc pentru rugăciune. Trimit cinci euro pentru a ajuta pe alţii care vin la dvs., care au nevoie. Atīta am putut acum...". Asta e bănuţul văduvei. Cu ăsta cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai.

-   Cīt de responsabili sīntem de căderea celui de alături?

-  Noi nu simţim īndeajuns căderea celuilalt. Indiferenţa noastră lasă adesea poarta sufletului deschisă şi pe acolo se strecoară influenţele şi boala. Toată societatea se face vinovată cīnd un singur fiu al ei rătăceşte, īnseamnă că nu sīntem destul de solidari, de uniţi, īn faţa dezamăgirilor trecătoare, a necazurilor. Sectele mizează pe slaba legătură dintre creştini şi forţează pīnă reuşesc să smulgă cīte unul, să-l prindă cu ceva, să-l rătăcească. Şi un om care s-a rătăcit īn pustiu, ce face el? Ascultă de prima voce pe care o aude, se lasă momit de prima īnfăţişare care i se arată. Şi astfel se rătăceşte şi mai tare, este atras īn adīnc şi mai īn adīnc, pīnă pierde orice legătură cu lumea lui...

-    Am auzit voci de creştini convertiţi la secte care zic că au făcut acest pas din cauză că preoţii i-au dezamăgit fie prin slaba prestaţie, fie prin opulenţa afişată, fie prin comportamentul nu īntotdeauna īn consens cu imaginea obişnuită despre un slujitor al bisericii...

-    Oamenii slabi spun asta, cei care nu sīnt, de fapt, nicăieri. Ce-i drept şi noi sīntem slabi, īnsă cel care se ţine de turmă, se ţine. Preotul este, prin investire, cu aceeaşi vrednicie ca şi a sfīntului. Harul pe care īl primeşte nu se amestecă cu păcatul, harul lui Dumnezeu lucrează īn el. Aici este īnsă vorba de exemplul acela cu preotul care era căzut beat īntr-un şanţ. Şi atunci creştinul cheamă pe presfinţitul şi īi arată preotul căzut īn şanţ, adormit. Şi preafinţitul īi zice: „Ei, īl vedeţi? Acesta e fiul satului vostru... Aşa l-aţi crescut, aşa īl aveţi! Voi l-aţi crescut, voi l-aţi deformat. Dar se scoală acum de aicea şi-ţi face agheazma, şi-ţi aduce liniştea...". Aşa că preotul e preot, el va da seama pentru toate cīte le face, cīte le zice, cīte şi le asumă. Mă uit īnsă la sectarii aceştia din ţară, de la noi, fac conferinţe, fac şedinţe, consfătuiri, au reviste, au cărţi, se ţin unul de altul, se ajută. Dar la noi? Mergi un kilometru de sat şi ai să vezi că din şapte, opt familii toate sīnt pe un butoi de pulbere, īn duşmănie, īn răutate, īn minciună...

 

-    Aşa a fost dintotdeauna poporul nostru?

-    Nu a fost aşa. Poporul romān a avut o īnchegare frumoasă, a fost cuminte, īnţelept. Mărturie stau şi cuvintele şi expresiile despre buna convieţuire, despre armonia din familie, dintre vecini. Eu īmi amintesc cum la īnceput de post se aduna tot satul īn biserică, cu īnvăţătorul, cu preotul. Şi preotul oficia dezlegarea, oamenii se bucurau, trăiau unul pentru altul. După aceea credincioşii mergeau acasă şi timp de mai multe săptămīni căutau să trăiască după toate regulile curăţiei sufleteşti īn primul rīnd. Posteau. Făceau cīte şapte, opt sute de mătănii pe post. Acesta era canonul, nimeni nu se gīndea să-l īncalce. Acum īmpărtăşania se dă fără nici un fel de canon, cu uşurinţă se dau Sfintele Taine, cu uşurinţă se face spovada... Ori asta nu este īngăduit chiar aşa, fiecare sīntem bolnavi. Căci se spune: Părinte, am venit să ne spovedim şi noi..! Ei, aţi venit, să vă citesc rugăciunea şi acum să stăm de vorbă...! Dar sīnt cazuri cīnd se citeşte molifta, după care le zice oamenilor: Ei, acum veniţi la īmpărtăşit care credeţi, mīine...! Dar cum să-l tratezi cu īmpărtăşanie pe om, dacă nu-i ştii boala. Că toţi sīntem bolnavi, mai mult sau mai puţin, dar fiecare trebuie cercetat, după sufletul său. Trebuie văzut, īnsă, fiecare ce are. Aşa slăbeşte tot mai mult legătura omului cu biserica. Nepotrivirea aceasta a rīnduielilor dintre preoţi este interesantă. Pentru că unii dau nişte rīnduieli mai aspre şi se duc oamenii la celălalt preot, din parohia vecină, fiindcă celălalt preot zice, hai, treci la īmpărtăşanie... E o mare greşeală, astfel scade autoritatea preotului şi, īn timp, a bisericii. Mai demult canoanele nu īngăduiau spovedania şi īmpărtăşania īn altă parohie, decīt īn cea īn care erai menit. Acolo unde eşti te spovedeşti, te īmpărtăşeşti şi preotul ştie ce canon să-ţi aplice, cum să te ajute să depăşeşti problemele sufletului. Ei, bine, se aştepta o sărbătoare cu atīta frumuseţe şi atīta bucurie, şcolile erau pline de cīntări. De Crăciun colindele scăldau tot satul īn cīntări. Erau cīte treizeci, patruzeci de stele... Acum dacă mai vezi o stea, două.

 






Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul: