Parohia Nasterea Maicii Domnului din Petresti jud. Vrancea


24Nov2009
Omul să înceapă, cel puţin cu aceea să nu-i urască pe vrăjmaşi

Cine a trecut prin experienta lasarii de fumat stie ce inseamna punerea in minte a gandului cel bun. Cata vreme mintea nu s-a hotarat, nu exista puterea de a domina viciul. Si dezideratul  de a fi nefumator   ramane o imagine indepartata si la fel de inaccesibila ca si Everestul. Nu ne putem teleporta pur si simplu acolo, trebuie putere. Puterea nu o avem in bagaje de acasa, ci o primim pe drum cand e nevoie si atat cat e nevoie  (sa ne amintim ca si evreii in Sinai primeau mana doar de pe o zi pe alta). Nu exista alta metoda de a te lasa de fumat, ecuatia asta este: vointa -> putere. Dar vointa cum o luam??  Nu stiu, sa mai citim…

 

 

Arhimandrit Arsenie Papacioc

 

Vesnicia ascunsa intr-o clipa

 

Omul să înceapă, cel puţin cu aceea să nu-i urască pe vrăjmaşi. Pentru că noi suntem făcuţi de Dumnezeu, nu numai pentru noi înşine ci pentru întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Nu numai pentru comunitate. Dacă fratele tău suferă undeva, să te doară şi pe tine. Raiul nu-l poţi vedea dacă nu laşi să-l vadă celălalt întâi. Aş putea spune, aşa cum s-a spus: tragedia întregii omeniri trebuie plânsă ca propriile tale greşeli. Dacă este aşa, atunci vedem ce legătură mare este între noi şi creaţia lui Dumnezeu. Greşeala mare este că se izolează omul de acestea, se retrage în sine, egoismul feroce, drac gol, ştiţi...!

Să încerci să-i iubeşti pe vrăjmaşi. Dar cu insistenţă. N-ai să poţi deodată. Dar ajungi în stadiul că nu-i urăşti, care înseamnă că eşti salvat pe scară. Nu mai eşti în baltă, eşti pe o treaptă de scară. Din momentul în care eşti pe o treaptă salvatoare, să ştiţi că există un proces evolutiv, în legătură cu următoarea treaptă, mult mai uşor, pentru că nu e vorba numai de puterea ta. E vorba de harul lui Dumnezeu, dacă tu lupţi şi mergi. nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Dai voinţă, iei putere. Altfel nu. Cu nici un chip nu ne mântuiesc marile noastre fapte bune, fară harul lui Dumnezeu. Numai la El este cu putinţă; dar să ne găsească pe noi pe drum. Deci, dacă ne găseşte pe drumul acesta, gândind mereu să ne iubim vrăjmaşii, (pentru că asta e greşeala, omul rămâne bulgăre, fară simţire), mereu ne va ajuta harul lui Dumnezeu. Şi dacă moartea te găseşte în luptă, ancorat la acest ideal, indiferent la ce nivel te găseşte, mori iubitor de vrăjmaşi. Pentru că te ajută harul lui Dumnezeu. El ştie firea noastră cum arată.

 

A iubi pe vrăjmaşi e un punct central al învăţăturii creştine care ţine de criteriul de judecată, care este Iubirea. Trebuie să iubim. Vedeţi dumneavoastră, fiinţa omenească, fiziologică, este o mică lume, un microcosmos. Intreaga creaţie a lui Dumnezeu există în această fiinţă. Fiecare mădular e mădularul lui Hristos. Dacă degetul acesta, cel mai mic, suferă, toate mădularele suferă cu el. Nu trebuie să ne izolăm de creaţia lui Dumnezeu prin diferite alte preocupări care sunt amăgeli egoiste. „Ca eu am viaţa mea, Dumnezeul meu..." Nu! învăţătura creştină e valabilă pentru toată lumea, obligă pe toată lumea. Cine încearcă cu adevărat să dea atenţie mai multă la porunca aceasta, a iubirii de vrăjmaşi, să ştiţi că se găseşte angajat în idealul cel mai înalt, fericirea noastră veşnică.

 

Nu aceste mici dăruiri pe care le facem pe ici pe colea, care nici nu ne costă şi care nu reprezintă jertfa. Şi dacă nu e jertfa, nu e lumină. Jertfa este să dai din ce nu ai, să dai ceea ce eşti! Conceptul de mântuire creştină e jertfa. Mântuitorul făcea dreptăţi mari, învia morţi. Dar nu mântuise încă lumea. Dracul era încă puternic. Dar când s-a jertfit a ajuns la desăvârşire. Aceasta a fost actul cu care îşi împlineşte marea îndatorire, că „pentru aceasta M-a trimis Tatăl Meu". Mântuitorul era pe Cruce şi se văita Satana. Până atunci dracul fugea, nu se lăsa, dar era încă tare. „Astăzi va veni judecata vrăjmaşului acestuia, a stăpânitorului lumii acesteia". Aşa că, acel care se angajează la această mare luptă, care e posibilă cu harul lui Dumnezeu, este cu adevărat slujitor al idealului celui mai înalt, şi se creează în noi sentimentul Veşniciei. Nu e puţin lucru!

Dacă vezi doi oameni vrăjmăşindu-se, pentru a-i ajuta pe cei doi, prin propria ta viaţă, ridici celor care se vrăjmăşesc, semne de întrebare. „Ce face omul acesta de e liniştit!?" se vor întreba ei? Prin propria ta vieţuire, poţi să-l înveţi pe celălalt. Dacă eşti provocat, sau dacă, cu dibăcie, provoci discuţia, începi discuţia după stadiul în care se găseşte pregătit duhovniceşte. Cu putinţa ta de a ataca.

 

Fără discuţie că cei din jur trebuie să se folosească de propria ta viaţă. Uite! Eu eram în Braşov, într-o maşină, musafir. Cel de la volan, un fiu duhovnicesc, a opri maşina în târg. Eu am văzut jos, în faţa maşinii un obiect şi în acelaşi timp am auzit vaiete în târg. Curios, m-am apropiat de obiect, să văd ce-i acolo. Când colo, era un portofel, plin cu bani. Banii mei! Se plângea omul care pierduse banii. Am înţeles că găsisem banii omului. Am mers la el şi în faţa lumii, i-am spus: „Domnule, ţi l-am găsit eu. Poftim!" Cu chipul meu, cu barbă, vă închipuiţi. Toată lumea a început să se închine şi am avut o mare bucurie. Lumea fugea cu pomelnice după mine... Deci, numai cu mult tact putem interveni in lume. Mai mult, prin propria noastră „dezinfectare" aducem un „miros" atractiv. Dumnezeu lucrează pentru fiecare, cu fiecare. Nu ne lasă ca instrumente izolate. Ne dă virtuţi, ne dă încercări. Prost e când omul e nepăsător, trăieşte de azi pe mâine, nu ştie cât de preţioasă e clipa care o trăim. De aceea, pot să spun că orice clipă poate fi un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune. Mai mult decât o rugăciune de tipic, sau făcută obligatoriu. Ajutăm pe alţii cu propria noastră viaţă, mult mai mult, şi pe cei învrăjbiţi între ei îi ajutăm tot prin curăţirea noastră. Dar, să ştiţi că există şi iad. Dacă omul nu vrea şi nu vrea...

Domnul Iisus Hristos stă ascuns în poruncile Sale şi în măsura în care le împlineşti, în măsura aceea ţi se dăruieşte şi El. Şi cât de greu e să-L avem întreg, pe Stăpânul a toată făptura, în inimile noastre! Că spus este: „Fără de Mine nu puteţi face nimic!". Şi Scriptura n-o putem desfiinţa şi nici împlini cu jumătăţi de măsură.

 






Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul: