Blogul lui Florin Giurcă


08Dec2009
Iubirea se revarsă, nu există iubire care nu se revarsă

De la un timp, printre  tarabele micilor  artizani populari din targuri si trecatori si-au facut loc comerciantii  de pietre slefuite, scoici, cristale de mina si cochilii.   Frumusetile astea viu colorate s-au nascut in intunericul de sub pamant sau in abisul marii, unde nu le vede nimeni. Pentru cine au fost ele impodobite asa de Creator? „Iubirea se revarsa, nu exista iubire care nu se revarsa”, spune parintele Teofil

 

 

 

Parintele Teofil Paraian

 

Zambetul lui Dumnezeu

 

 

Iubirea se revarsă, nu există iubire care nu se revarsă. Unde nu se revarsă, nu e iubire. Iubirea e ca un izvor şi izvorul e izvor pentru că se revarsă ca izvor. Dacă ai vrea să astupi un izvor, poţi să-l astupi acolo unde porneşte, numai că izvorul îşi face loc prin altă parte şi tot izvorăşte. N-ai cum să astupi un izvor, ca izvorul să nu-şi facă rostul lui de izvor, ca izvorul să nu se reverse. Apare în altă parte, mai aproape sau mai departe, dar trebuie să izbucnească pentru că e rostul izvorului. Cum să fie izvor dacă nu izvorăşte? Deci, iubirea lui Dumnezeu este un izvor, un izvor care se revarsă. Altfel nu există. Nu-i iubire unde nu-i revărsare de iubire. Pentru că e foarte simplu. Citeşti în Sfânta Evanghelie sau în scrierile Sfinţilor Apostoli, în Epistola I sobornicească a Sfântului Ioan, că Dumnezeu e iubire şi te duci mai departe ca şi cum n-ai auzit nimic. Ei da! Dacă Dumnezeu e iubire, ce face El cu iubirea Lui? O revarsă peste oameni.

 

„Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul său cel Unul născut L-a dat, ca oricine care crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică'

Iubirea se revarsă. Iubirea e ca izvorul care se revarsă şi, între altele, se revarsă şi prin zâmbet: „cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie".

Iubiţi credincioşi, în biserica din Apus este o sfântă numită Sfânta Teresa de Lisieux. A fost o călugăriţă, a trăit douăzeci şi cinci de ani într-o mănăstire carmelitană şi, după douăzeci şi cinci de ani, a trecut la cele veşnice. A fost o fiinţă senină. Un profesor de istorie din Elveţia, pe nume Wather Mig, a scris o carte despre vieţile sfinţilor în care e cuprinsă şi Sfânta Teresa de Lisieux. Deci, el nu era catolic şi a scris despre catolici, despre câţiva sfinţi dintre catolici. Şi a scris în cartea aceasta şi despre Sfânta Teresa de Lisieux. Şi ştiţi cum o numeşte pe Sfânta Teresa de Lisieux în titlul părţii în care vorbeşte despre ea? „Zâmbetul lui Dumnezeu". Sfânta Teresa de Lisieux a fost zâmbetul lui Dumnezeu. Dacă ştim lucrul acesta, am putea să ne gândim că şi noi am putea să fim zâmbetul lui Dumnezeu între oameni. Şi prin noi ar putea Dumnezeu să le zâmbească oamenilor, să răspândească bucuria prin zâmbetul Lui.

 


Am făcut liceul în Timişoara şi, când eram elev de liceu - acuma-s 60 de ani -, când mergeam dimineaţa la şcoală întâlneam pe stradă oameni care se salutau unii pe alţii, bineînţeles oameni cunoscuţi. Şi zicea câte cineva salutând, pe superiorul lui bineînţeles:

„Am onoarea să vă salut!"

Mi-a plăcut foarte mult salutul acesta: „Am onoarea să vă salut!" Deci am o bucurie şi nu numai o bucurie, am şi o onoare.

Care-i onoarea mea? Onoarea pe care mi-o face împrejurarea aceasta că pot să vă salut, deci sunt onorat de faptul că pot să vă salut: „Ara onoarea să vă salut"'. Minunat! In loc de alte salutări, uite, era aceasta: „Ara onoarea să vă salut!"

Iubiţi credincioşi, ceea ce se întâmplă între oamenii pe care ai onoarea să-i saluţi, pe care te consideri onorat că poţi să-i saluţi, se întâmplă şi în legătură cu Dumnezeu. Dumnezeu ne zâmbeşte şi noi suntem conştienţi că Dumnezeu ne zâmbeşte, şi atunci avem şi noi onoarea să-L salutăm pe Dumnezeu, să-I zâmbim lui Dumnezeu. S-a făcut foarte mult caz de faptul că în faţa lui Dumnezeu trebuie să stai cu sfială, că trebuie să stai în faţa lui Dumnezeu cu mâhnire, cu întristare pentru păcatele de odinioară ş.a.m.d. Să ştiţi că nu-i aşa. Dumnezeu ne vrea oameni luminaţi, oameni înseninaţi din înseninarea pe care ne-o dă El, Dumnezeu ne vrea să-i fim zâmbitori şi să ne simţim onoraţi de faptul că putem să avem legătură cu Dumnezeu. In rugăciune noi vorbim cu Dumnezeu, deci avem onoarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu de a vorbi cu El. Şi atunci, dacă ne-a făcut Dumnezeu onoarea aceasta să putem vorbi cu El, oare n-ar fi cazul să-I arătăm lui Dumnezeu mulţumirea noastră şi printr-un zâmbet cu care să întâmpinăm zâmbetul lui Dumnezeu? Sigur că da. Dar de câte ori ne-am gândit noi în viaţa noastră la aşa ceva? Poate niciodată. Poate n-am avut sugestia aceasta de nicăieri: că Dumnezeu ne zâmbeşte - pentru că să ştiţi că nu în toate traducerile psalmilor e aşa scris: „cu zâmbetul feţei Tale l-ai umplut de bucurie" -, şi atunci poate că nu ajungi niciodată să te gândeşti că Dumnezeu zâmbeşte şi că ar fi cazul să-i zâmbeşti şi tu lui Dumnezeu.

 

Iubiţi credincioşi, sunt nişte gânduri pe care ar trebui să le avem şi care ar trebui să ne urmărească. De obicei, oamenii care se preţuiesc unii pe alţii, oamenii care se iubesc unii pe alţii, când se întâlnesc, înainte de a se îmbrăţişa - dacă ajung şi să se îmbrăţişeze -, îşi zâmbesc. Deci, zâmbetul face parte din manifestările iubirii şi ale cinstirii. Aşa-i între oameni, aşa trebuie să fie şi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu vine către noi, ne face cinstea să vorbească cu noi atunci când ne spune cuvântul Său prin Evanghelie, ne face cinstea să primească de la noi rugăciunile noastre care sunt vorbirea noastră cu Dumnezeu, ne zâmbeşte Dumnezeu şi-I zâmbim şi noi lui Dumnezeu. Şi, dacă n-am făcut-o până acuma, s-o facem de acum încolo. De câte ori ne gândim la darurile lui Dumnezeu revărsate peste noi, revărsate peste lume, să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să-I zâmbim lui Dumnezeu, să ne simţim onoraţi că putem să-L salutăm pe Dumnezeu şi, aşa cum ziceau oamenii de odinioară: „Am onoarea să vă salut!", aşa să zicem şi noi: , Doamne, sunt onorat de faptul că pot să stau înaintea Ta şi pot să-Ţi zâmbesc Ţie care îmi zâmbeşti". Vreau ca aceste cuvinte cu care am deschis calea cuvântărilor din săptămâna aceasta, vreau ca aceste gânduri să ne urmărească pe tot parcursul întâlnirilor noastre zâmbitoare şi să ne ajute să fim cu zâmbet frumos şi fericit în faţa lui Dumnezeu nu numai acum, ci în toate zilele vieţii noastre, şi să ne silim să trăim viaţa în aşa fel încât să fim şi noi zâmbetul lui Dumnezeu îndreptat către oameni. Amin.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

 

 




Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1864