Blogul lui Florin Giurcă


12Jun2013




Untitled

112

 

Sus pe cer, la zenit, o pasăre de pradă făcea într-una rotocoale, cu insistență,  supraveghind culturile de grâu din zona Bălții Albe.  Eretele de camp   planează  fără efort, executând volute  largi în jurul teritoriului luat în stăpânire din luna mai.  Ochii, cu irisul lor  galben  scrutează orișice mișcare în iarba de pe câmp.  Din cuibul de la sol, păzit de ochiul ager, femela îi  urmărește atentă  acrobația.  Cei doi păstrează permanent contactul vizual, căci numai pentru ea eretele  planează lin, se-nalță în tărie ca apoi să coboare  în spirale.  Șoseaua  neagră îi întretaie de la est la vest împărăția, pe care se află Lacul  la miază-zi și două sate, cu oameni, vite, orătănii, pisici și câini. Nu are ce să caute acolo-n sate, acolo stăpânește doar uliul porumbar, ce-atacă vertical printre livezi și case. Eretele e pasăre de camp deschis, atacul său vine razant, la firul ierbii.

De frica lui stau iepurii în iarbă ghemuiți cu ochii larg deschiși spre cer, iar peștii lacului se-afundă-n mâl când umbra lui întunecă oglinda apei. Acum, eretele nu-l  scapă din privire pe omul care merge pe marginea șoselei. În dreptul  lui, pe  câmp, ascuns de-o împletitură de nuiele numai de el știută, femela lui clocește ouăle în cuib.

Din spatele drumețului doi cai, înhămați la o căruță, se apropie în trap mărunt.

- Ptruuu, Crinuța, Hoo, hoo! Vizitiul își struni cei doi cai, o iapă și puiul său, în timp ce își scoase o țigare din buzunarul de la vestă. Mario, cât crezi că ne costă, fă,  actele de cadastru și notarul?

- Pentru o juma de hectar? Dar de ce noi, Costele? Nu vânzătorul tre’ să-și facă schițele și intabularea?

-  Normal da, dar Ghiță n-o să vrea să plătească nici un ban pe  acte, că banii i-a luat  Ciufoaie ăl bătrân pe  când trăia  și i-a băut pe toți.  Și cică lu fecioru-su  nu i-ar fi spus nimic despre vânzare. Destul, zice el, dacă ne face actul la notar.  Dacă! Asta așa, ca o pomană pentru sufletul lui Ciufoaie, nu că ar fi dreptul nostru. Dar a zis că nu vrea să plătească nici un ban din buzunarul lui pe acte.

- Dar Ghiță l-a moștenit pe tac-su, nu? Și dacă l-a moștenit nu tre’ să-i plătească si datoriile?

- Mario, multe ar mai trebui pe lumea asta…

De la Șuțești la Grădiștea sunt zece kilometri pe drumul ce face legătura între Brăila și Râmnicu Sărat.  Acum se împlinește  anul de când   Ciufoaie a murit  și azi la Grădiștea  îi face parastasul.  Gabi Manole pășește încet pe marginea șoselei. E cald, e miezul zilei, iar insolația   îi seceră picioarele.  Cămașa udă i s-a lipit de spate,  iar setea îi arde măruntaiele.  O pasăre se-nvârte-ntr-una pe cer,  deasupra lui. Cuvinte  disparate i se-nvârt în creier.   În mintea lui Manole  cuvintele sunt  umbre ale imaginilor cu înțelesuri  simple. Mâncare.  Băutură. Sarmale. Băutură. Parastas.

-  Iubiți credincioși,  a zis  preotul la încheierea slujbei, azi îi fac lui Ciufoaie de la Grădiștea parastasul de un an, așa că o să fiu mai scurt la predică. S-a vorbit astăzi la Evanghelie despre un om oarecare,  care a făcut o cină mare și a chemat pe mulți. Și a trimis la ora  stabilită pe cineva  să cheme oamenii la masă, că e mâncarea gata.

“Mâncare. Cină. Unde? Când?” Gabi Manole ciuli urechea.

- Auzi, Costele, știe tot satul că tarlaua asta am cultivat-o noi anul trecut,  punem câți martori vrea mușchiul tău, și-l dăm pe Ghiță în judecată dacă nu ne face act. Îl pun și la acatist, cu lumânare la zece biserici și mânăstiri.  Să vedem a cui este dreptatea.

- Marie, nu vreau să mai aud de nici un blestem, ai auzit?

- Dar nu, Costele, eu nu blestem, eu numai cer să se arate a cui este dreptatea.

- Marie, ce-ai tu cu omul dacă nu  recunoaște că ne-a vândut tac-su pogonul? Nu-i vina lui că taică-su nu ne-a făcut chitanță. O să-I dau acum în cap? Era bine dacă ne dădea Ciufoaie o chitanță… o să ne înțelegem noi cumva, eu am încredere că Ghiță e om cinstit.

 - Costele, de când te știu eu, tot fraier ai rămas. Toți te duc de nas. Taică-su era analfabet.   Cincisprezece milioane de lei vechi, e ceva. M-am împrumutat la mama pentru banii ăștia. Nu mă dă nimeni îndărăt, eu merg până în pânzele albe pentru pământul ăsta.

Costel dădu bice iar caii se urniră din loc și-și continuară drumul la trap mărunt. Din spate, la linia orizontului, o mașină  roșie semnaliza intenția de depășire. Eretelui nu-I conveni asta, prea mulți intruși se apropiară în același timp de cuibul lui.

- Uite ce pasăre nebună. Ai zice că vrea să se sinucidă, s-a aruncat în fața cailor, zise șoferul Skodei Fabia dând muzica mai tare la CDplayer. Acordurile de bass ale Metalicii făcură caroseria să vibreze.

- Prea tare, îmi spargi urechile, zise femeia  din dreapta, dă naibii aia  mai încet.  Ce-s urletele astea? Nici nu mai poți să schimbi o vorbă. Nea Fane zice că de la un stup poți să scoți și treizeci de kilograme de miere într-un sezon, asta înseamnă… treizeci ori  zece… trei  sute de lei, trei  milioane. Am pus prețul mierii de la Apicola. De la zece stupi ai treizeci de milioane, de la cincizeci de stupi ai osutăcincizeci de milioane. Ne-am scos, dacă dau ăștia faliment sau vând fabrica. Eu am nevoie de bani, de bani mulți. Am copii de crescut.

Șoferul ajustă  nivelul sonor și își pieptănă cu  mâna dreaptă părul peste cap. Din  degetul mare îi alunecă  un inel de inox argintiu, puțin cam larg, pe care și-l prinse cu dexteritate între arătător și inelar, apoi începu să se joace cu el în palmă.

- Lenuțo, zise bărbatul, cine umblă la  ei? Eu nu mă pricep.

- Înveți.  Te uiți pe internet, sunt tutoriale pe youtube. Întrebi apicultorii. Să nu mai spui că nu te pricepi.

- Cu cincizeci de stupi în bătătură o să moară toate albinele până învăț eu să umblu la ele.

- N-am zis să luăm acum cincizeci de stupi. Dă zbierătele alea mai încet, ți-am zis. Luăm numai patru-cinci  acum, și după ce învățăm, mai cumpărăm, mai facem și roiuri.

- Și cum îi aducem acasă? Cu mașina asta nu pot să car decât doi stupi odată. Pe bancheta din spate.

- Cum să mergi cu albinele în mașină? Le pui sus, deasupra pe portbagaj.

- Nu se poate cu stupii pe mașină. Face balans și se răstoarnă. Oricum, am impresia că trebuie închiși la urdiniș. Dar la noi ce-o să mănânce? Aici la Grădiștea au salcâm, au floarea-soarelui, au rapiță. Dar la noi în grădină, ce? Regina nopții? Gladiole?

- Nicule, tu tot timpul îl iei pe nu se poate în brațe. În felul acesta n-o să reușești nimic în viață.

- Nu, Lenuțo, sunt doar realist. Dacă nu… Hei, ce face căruța aia?

- Nicule, fii atent cum conduci! Dă aia mai încet!

Post tema
postat in categoria povestiri







Parohia Petresti


Comentati acest articol
Numele:



E-mail (nu va fi publicat):



Comentariul:





Vizite:1159